CFR a recepţionat lucrările de modernizare a şase gări, în valoare totală de 120 milioane lei

Compania Naţională de Căi Ferate CFR a recepţionat, în primul semestru al acestui an, şase gări, modernizate cu fonduri europene, a căror valoare contractuală se ridică la 119,3 milioane de lei, în Slatina, Reşiţa Sud, Zalău, Bistriţa Nord, Giurgiu Oraş şi Botoşani.
Economica.net - vin, 25 iul. 2014, 14:48
CFR a recepţionat lucrările de modernizare a şase gări, în valoare totală de 120 milioane lei

Potrivit unui comunicat al companiei, CFR derulează un proiect de modernizare a staţiilor de cale ferată, prin Programul Operaţional Sectorial Transport 2007 – 2013, care prevede realizarea unor lucrări de anvergură, care, odată finalizate, transformă vechile staţii feroviare în gări moderne, care, pe de o parte, răspund cerinţelor şi aşteptărilor călătorilor, iar pe de altă parte oferă spaţii comerciale redimensionate şi readaptate la o gamă variată de servicii pentru agenţii economici dornici să înceapă sau să extindă un business aceste staţii de cale ferată.

CFR a finalizat şi recepţionat, în perioada 2013 – 2014, lucrări de modernizare în 11 din cele 14 staţii de cale ferată, demarate în anii 2011 şi 2012, valoarea totală a contractelor depăşind 239,664 milioane de lei.

Cele 11 staţii feroviare – Slatina, Reşiţa Sud, Zalău, Bistriţa Nord, Giurgiu Oraş, Botoşani, Călăraşi, Sf. Gheorghe, Brăila, Piatra Neamţ şi Vaslui – care au trecut prin acest program de modernizare, începând cu clădirile, liniile, peroanele, sistemele de instalaţii, până la construcţii de pasarele, scări rulante sau rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, oferă acum călătorilor condiţii moderne de tranzit, confort şi siguranţă în gară şi pe tot parcursul călătoriei.

‘Lucrările de modernizare a staţiilor de cale ferată pornesc de la schimbarea faţadei clădirilor, continuă cu modificarea circuitului în interiorul clădirilor şi se extind până la redimensionarea perimetrului exterior al gărilor pentru a asigura confortul, siguranţă şi fluiditatea mixului de călători. Prin continuarea acestor proiecte, dorim să transformăm gările într-un spaţiu modern şi adaptat atât cerinţelor pieţei, cât şi nevoilor clienţilor noştri, călătorii’, a declarat directorul general al CFR, Macarie Moldovan.

Proiectul de modernizare a staţiilor de cale ferată are finanţarea asigurată în proporţie de 85% de la Comisia Europeană şi 15% de la bugetul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...