Mesajul Regelui Mihai I de Crăciun

"Se apropie un nou an, pe care vi-l doresc tuturor mai bun decât cel trecut! Sunt sigur că vor fi în continuare momente de cumpănă şi că multe aspecte din viaţa noastră vor lăsa încă de dorit", spune Regelui Mihai I în mesajul adresat cu ocazia Crăciunului.
Economica.net - sâm, 24 dec. 2011, 11:16

„În anul 1940, după plecarea tatălui meu, am adresat primul mesaj de Anul Nou către voi. Aveam 19 an, iar ţara şi continentul nostru se aflau în război. În aceste zile, de la Săvârşin, vă transmit mesajul meu, după şaptezeci de ani de tradiţie aproape neîntreruptă. De la Bucureşti, Sinaia, Versoix sau Săvârşin, cuvintele mele s-au îndreptat mereu către voi cu aceeaşi iubire, grijă, respect şi speranţă”, spune Regele Mihai I în mesajul său de Crăciun.

Majestatea Sa susţine că trecerea anilor îţi dă posibilitatea să vezi ce s-a schimbat în lume şi ce anume a rămas. „Un lucru neschimbat în viaţa românilor este importanţa pe care familia o acordă Crăciunului şi Anului Nou. Acelaşi fior al sărbătorilor, acelaşi îndemn la bunătate, la deschiderea sufletului şi la minunea Naşterii Domnului. Ultimii zece ani la Săvârşin au adus Familiei mele bucuria de a vedea tradiţiile populare şi entuziasmul familiilor de la ţară aproape neschimbate”, continuă Regele.

Şi astăzi, în 2011, ca şi în anii copilăriei sale – spune Mihai I – sau anii grei ai războiului, bunicii, părinţii şi copiii, alături de restul familiei se adună în jurul bradului, îşi oferă daruri, petrec la masa de Crăciun şi se bucură de apropierea celui drag.

„În anul 2011 am avut multe întâlniri cu români din toate colţurile ţării şi de pe multe meleaguri ale Europei. Sărbătorirea Jubileului de 90 de ani mi-a dat ocazia să primesc mii de oameni la Palatul Elisabeta şi la Săvârşin, într-o sărbătoare care a cuprins întreaga suflare românească. Această dovadă de iubire şi de preţuire, încununată de adresarea de la tribuna Parlamentului către Naţiunea română, a fost o alinare pentru toate suferinţele şi neajunsurile pe care a trebuit să le trecem cu toţii în ultimele decenii. Regina şi cu mine suntem fericiţi să avem alături familia noastră şi să vedem cât de mult copiii şi nepoţii noştri fac pentru ca rostul Casei Regale să continue, pentru binele României”, scrie Regele.

Naşterea Domnului Isus Hristos este tot povestea unei familii. O familie aflată în împrejurări grele. O frumoasă lecţie despre grija faţă de cei neînsemnaţi, despre cum noi, oamenii, suntem parte a unei mari familii. O lecţie de umilinţă, dar şi de mândrie. De durere, dar şi de înălţătoare umanitate. O lecţie necesară în lumea de astăzi, în care atâţia oameni se simt uitaţi, umiliţi sau neînţeleşi.

„Se apropie un nou an, pe care vi-l doresc tuturor mai bun decât cel trecut! Sunt sigur că vor fi în continuare momente de cumpănă şi că multe aspecte din viaţa noastră vor lăsa încă de dorit. Nu avem nicio şansă de a aşterne un drum solid generaţiilor viitoare dacă vom lăsa mereu pe ceilalţi să rezolve ceea ce este răspunderea noastră.Transmit gândul meu bun soldaţilor români care îşi riscă viaţa şi fericirea familiei pentru binele ţării. Totodată, gândurile mele se îndreaptă către toţi cei care se simt singuri, neiubiți sau cei care sunt bolnavi. Felicit pe românii care ştiu că au făcut ceva bun pentru ca ţara lor să meargă mai departe. Şi doresc tuturor românilor, tineri şi bătrâni, din ţară şi din afara hotarelor ei, Crăciun fericit, cu pace în suflet, şi la mulţi ani pentru 2012, împreună cu cei dragi! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, îşi încheie mesajul Regele.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina (sondaj) – Popularitatea preşedintelui Zelenski, în scădere netă în 2024
Ucraina (sondaj) – Popularitatea preşedintelui Zelenski, în scădere netă în 2024
Ucrainenii sprijină în continuare în marea lor majoritate activitatea preşedintelui Volodimir Zelenski, după aproape trei ani de la declanşarea invaziei ruse, însă procentul este în scădere......
Vânzările totale de mașini Volvo au scăzut cu 3% în decembrie 2024
Vânzările totale de mașini Volvo au scăzut cu 3% în decembrie 2024
Vânzările de la Volvo Cars au scăzut cu 3% față de anul trecut în decembrie, la 73.804 de mașini, pe măsură ce vânzările ...
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege (date INS)
Glasul roţilor de fier din ce în ce mai slab – Românii aleg trenul tot mai rar. Transportul rutier rămâne rege ...
Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere ...
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Forțele speciale ucrainiene au ucis 13 soldați nord-coreeni
Comandamentul Forţelor de Operaţiuni Speciale al Forţelor Armate Ucrainene a anunţat marţi moartea a 13 soldaţi nord-coreeni ...