Decizie istorică: prima avere nejustificată, confiscată în urma unei sesizări ANI

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis confiscarea a 130.000 de dolari americani, reprezentând partea din averea nejustificată a fostului administrator al SC RIAL SRL Braşov (societate de administrare a imobilelor aflate în proprietatea Primăriei Braşov), Dan Vele, acesta fiind prima sentinţă a Curţii Supreme dată într-un dosar pe baza unei reclamaţii a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Economica.net - joi, 27 oct. 2011, 16:15

Pe 20 martie 2001, SC RIAL SRL Braşov a sesizat Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Braşov cu privire la faptul că Dan Vele nu şi-a depus declaraţiile de avere, nici la numirea şi nici la eliberarea din funcţie, solicitând declanşarea procedurii de cercetare a averii prevăzute de Legea 115/1996.

PNA a sesizat Curtea de Apel Braşov – Comisia de Cercetare a Averilor, care a hotărât, în mai 2003, clasarea cauzei.

În cuprinsul ordonanţei de clasare a fost exprimată şi o opinie separată, în sensul că persoanele cercetate nu justifică averea de 5.056.000.000 lei (ROL), reprezentând cota de 82 la sută din veniturile totale de 6.094.922.000 lei (ROL) – 609.492 lei (RON).

Pe 18 iunie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a făcut recurs, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis rejudecarea dosarului la Comisia de Cercetare a Averii, care a stabilit că persoanele cercetate au obţinut ilicit cota de 39/50 din avere şi au trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Braşov, instanţă care a menţinut soluţia, în urma unei decizii din 27 februarie 2008.

Dan şi Mirela Vele au contestat decizia la ÎCCJ, care a restituit apoi dosarul la Curtea Braşov. Această din urmă instanţă a constatat, pe 12 iulie 2010, provenienţa licită a bunurilor dobândite de familia Vele, respingând sesizarea PNA.

În noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi ANI formulează recurs, iar dosarul ajunge din nou la ÎCCJ.

După patru termene de judecată şi patru amânări a pronunţării, pe 19 octombrie 2011, ÎCCJ au admis sesizarea PNA, continuată de ANI şi Ministerul Finanţelor-Direcţia Braşov, constatând că Mirela şi Dan Vele au efectuat cheltuieli nejustificate în valoare de 129.517 USD (echivalentul a 400.081 lei).

Judecătorii au dispus confiscarea acestei sume şi îi obligă pe soţii Velea să o plătească în termen de şase luni de la data pronunţării hotărârii, care este irevocabilă.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță și o serie de recomandări pentru populație și operatorii comerciali......
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată ...
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a închis biroul specializat care contracara dezinformarea venită din partea rivalilor SUA
Departamentul de Stat american a anunţat marţi că biroul său specializat în dezinformarea străină, foarte criticat ...
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
România exportă masiv energie electrică în ziua de Crăciun, pe fondul vântului puternic
Pe fondul unui consum redus, specific unei zile de sărbătoare, și al vântului bun pentru turbinele eoliene, România ...