UE sancţionează patru oligarhi ruşi (diplomat)

Uniunea Europeană a decis marţi blocarea averilor a patru oameni de afaceri ruşi apropiaţi preşedintelui Vladimir Putin, aceştia fiind acuzaţi de a fi beneficiat de anexarea Crimeii sau de susţinerea activă a destabilizării estului Ucrainei, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică.
Economica.net - mar, 29 iul. 2014, 13:38
UE sancţionează patru oligarhi ruşi (diplomat)

Decizia a fost luată în cursul dimineţii de marţi în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor pe lângă UE ai celor 28 de state membre.

UE a decis totodată sancţionarea a patru entităţi, între care o bancă, sub aceleaşi acuzaţii. Identităţile persoanelor şi entităţilor supuse sancţiunilor vor fi publicate, miercuri, în Jurnalul Oficial al UE, potrivit AFP.

Lista neagră a UE cuprinde deja 87 de persoane, între care şefii serviciilor de securitate ruse, şi 20 de entităţi, considerate responsabile de acţiuni împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei. Ele fac obiectul îngheţării averilor şi interdicţiei de viză de intrare în ţările blocului comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...