Criză în Ucraina: Armata a folosit rachete cu rază scurtă de acţiune împotriva rebelilor – CNN

Armata ucraineană a utilizat rachete balistice cu rază scurtă de acţiune în operaţiunea pe care o desfăşoară din 15 aprilie împotriva insurgenţilor proruşi înarmaţi din estul Ucrainei, a anunţat marţi canalul de televiziune CNN, referindu-se la trei surse din cadrul serviciilor secrete americane, informează RIA Novosti.
Economica.net - mie, 30 iul. 2014, 05:31
Criză în Ucraina: Armata a folosit rachete cu rază scurtă de acţiune împotriva rebelilor - CNN

În ultimele două zile, potrivit datelor postului de televiziune menţionat, forţele guvernamentale ucrainene au utilizat rachete dotate cu ogive de 454 kg, cu o rază de acţiune de 89 km.

Aceste rachete reprezintă arma cea mai distructivă utilizată de armata ucraineană de la debutul conflictului, subliniază CNN.

Interlocutorii canalului de televiziune citat nu au precizat unde au căzut rachetele şi ce pagube au provocat.

Un reprezentant al serviciilor secrete americane a indicat că este puţin probabil ca SUA să furnizeze imagini din satelit privind aceste tiruri, deoarece soldaţii ucraineni sunt ‘băieţii buni’. Un al interlocutor al CNN a calificat aceste atacuri drept o ‘escaladare a conflictului’, subliniind totodată că Ucraina are ‘dreptul de a se apăra’.

Autorităţile de la Kiev au angajat din 15 aprilie o operaţiune specială de anvergură împotriva rebelilor proruşi din sud-estul Ucrainei, care a izbucnit după înlăturarea de la putere a regimului preşedintelui Viktor Ianukovici la 22 februarie.

Ostilităţile s-au soldat deja cu peste o mie de civili morţi şi pagube materiale semnificative. Kievul a raportat marţi că peste 1.500 de soldaţi ucraineni au fost ucişi în Est de la începutul conflictului.

Rusia susţine că este o ‘operaţiune de represalii’ şi le cere liderilor ucraineni să-i pună capăt. La polul opus, SUA susţin această operaţiune specială a Kievului destinată să menţină integritatea teritorială a ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Prima măsură majoră a noului Guvern. Crește cu 15 miliarde de euro nivelul maxim de împrumuturi
Prima măsură majoră a noului Guvern. Crește cu 15 miliarde de euro nivelul maxim de împrumuturi
Proiectul de act normativ are în vedere modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1264/2010 pentru aprobarea programului-cadru de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes", astfel încât......
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Creştere de 24% a numărului de firme radiate în primele 11 luni din 2024 – date ONRC
Un număr de 74.409 firme au fost radiate la nivel naţional, în primele 11 luni din 2024, cu 23,99% mai multe comparativ ...
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Băncile mari din SUA ies din angajamentul “NetZero Banking Alliance”
Cinci dintre cele mai mari bănci din Wall Street s-au retras în ultimele săptămâni din NetZero Banking Alliance, o inițiativă ...
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Echipa de rally-raid Dacia Sandriders, pe locurile 3, 6 și 16 după prologul Dakar 2025
Prologul ediției din 2025 a raliului Dakar s-a încheiat astăzi după parcurgerea primilor kilometri din traseul total ...