Reprezentantul Rusiei la UE: Sancţiunile europene nu vor duce nicăieri

Noile sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei nu vor duce nicăieri şi nu vor ajuta la rezolvarea crizei ucrainene, a apreciat reprezentantul permanent al Moscovei pe lângă UE, Vladimir Cijov, citat de Interfax.
Economica.net - mie, 30 iul. 2014, 10:27
Reprezentantul Rusiei la UE: Sancţiunile europene nu vor duce nicăieri

‘Din păcate, această decizie confirmă concluzia noastră că Uniunea Europeană nu poate sau nu vrea să renunţe la presiunile prin sancţiuni care nu vor duce nicăieri şi, în orice caz, nu vor contribui la detensionarea situaţiei din Ucraina’, a afirmat oficialul rus.

Declaraţia sa intervine după ce ambasadorii Uniunii Europene au ajuns marţi la un acord privind impunerea de sancţiuni economice împotriva Moscovei, sancţiuni ce urmează să vizeze industria petrolieră, apărarea şi tehnologiile sensibile. Este vorba de prima serie de sancţiuni economice, aceste noi măsuri urmând să intre în vigoare până la sfârşitul zilei de joi, 31 iulie

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...