Tarom va relua din toamnă zborurile pe ruta București – Beijing

Compania Tarom ar putea anunţa în toamnă reluarea zborurilor pe linia aeriană Bucureşti - Beijing, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, într-un interviu acordat AGERPRES.
Economica.net - mie, 30 iul. 2014, 13:35
Tarom va relua din toamnă zborurile pe ruta București - Beijing

‘S-ar putea ca acest anunţ să se facă în această toamnă. Mai sunt câteva chestiuni de rezolvat şi sunt câteva lucruri de evaluat pentru că pentru o astfel de linie, cu care sunt de acord, este nevoie să-ţi calculezi cât timp stai cu ea pe pierdere, până când toate agenţiile ştiu că există, până când te transformi într-un punct nodal în care şi cel de la Sofia şi cel de la Stockholm să afle că există alternative din Bucureşti la Beijing. Există o perioadă de timp în care trebuie să-ţi evaluezi cu corectitudine faptul că stai pe pierdere şi după nu ştiu câte luni începi să ajungi pe profit’, a explicat ministrul.

În ceea ce priveşte situaţia companiei Tarom, Ioan Rus a precizat că a discutat atât cu managementul, cât şi cu sindicatele, deoarece există o serie de divergenţe între cele două părţi, iar în cursul zilei de miercuri a primit un raport cu privire la costurile de mentenanţă a flotei, astfel încât va putea demonstra Guvernului că este mai potrivită varianta de reînnoire a acesteia.

Şeful de la Transporturi a arătat, în context, că avioanele vechi ar putea fi folosite la curse scurte, low-cost sau pot fi închiriate.

‘Avem experienţa unor companii similare, precum Malev. Ştim cum să dispari, în consecinţă nu avem niciun motiv să repetăm această experienţă. Sunt erori pe care companii din jurul nostru le-au făcut şi au dispărut. Prin ceea ce vom face, sigur de acord cu ei, analizăm cu mare atenţie posibilitatea de a dezvolta Tarom, inclusiv prin privatizarea unei cote părţi din acţiunile pe care statul român le deţine acolo, pentru a aduce un partener capabil să inducă un alt tip de management, mai bun decât cel pe care noi am ştiut să-l facem până acum şi care e cu pierderi.

‘Raportul primit în această dimineaţă se referă la costurile de mentenanţă, la varianta în care noi putem demonstra Guvernului că din avioanele vechi mai bine faci low-cost şi curse scurte, le închiriezi şi faci bani prin cineva şi noi să mergem pe varianta de reînnoire a flotei, să asigurăm un alt confort, linii de distanţă mai mare ș.a.m.d. Să devenim un operator regional mult mai solid. Sunt lucruri care se vor decide în scurtă vreme pentru că ne presează situaţia economico-financiară a companiei’, a detaliat Ioan Rus.

Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat, la sfârşitul lunii martie, la Beijing, că Tarom ar putea relua zborurile pe linia aeriană Bucureşti – Beijing începând din iunie sau iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat cu scopul de a răsturna rezultatul alegerilor......
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...