Faliment Argentina: S&P îi declară pe sud-americani în „default selectiv”

Agenţia de rating Standard and Poor's a declarat miercuri Argentina în 'default selectiv', în timp ce Buenos Aires poartă negocieri de ultim moment pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.
Economica.net - joi, 31 iul. 2014, 04:35
Faliment Argentina: S&P îi declară pe sud-americani în

Nota datoriei argentiniene, care era CCC-, în categoria speculativă considerată foarte riscantă pentru investitori, este adusă la SD /selective default/, a declarat agenţia într-un comunicat, citat de AFP.

Argentina a anunţat luni, 28 iulie,  că a onorat o plată către Clubul de la Paris, în conformitate cu acordul încheiat între Buenos Aires şi creditorii săi internaţionali. Argentina se află în conflict cu două fonduri speculative (NML Capital, companie afiliată Elliott Management, şi Aurelius Capital Management) pentru rambursarea unui rest de datorie din perioada crizei economice din 2001, situaţie care o aduce în pragul falimentului.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Ministerul argentinian al Economiei, opt ţări membre ale Grupului de la Paris au primit în diverse valute echivalentul a 642 de milioane de dolari.

Pe 29 mai, Argentina a ajuns la un acord cu ţările Grupului de la Paris pentru a achita o datorie de aproape 10 miliarde de dolari, conform unui calendar ce prevede achitarea unui minim de 1,15 miliarde de dolari până în 2015. Plata următoare este aşteptată cu începere din mai 2016, încheie AFP.

Argentina riscă să intre în incapacitate tehnică de plată pentru a doua oară în ultimii 15 ani, ca urmare a disputei dintre autorităţile de la Buenos Aires şi fondurile speculative.

Disputa are drept subiect precedenta intrarea în incapacitate de plată a Argentinei, în anul 2001, pentru o datorie de 95 de miliarde de dolari. După zece ani de renegocieri şi după ce a obţinut reduceri de datorii de ordinul a 70% din partea creditorilor, Argentina a soluţionat 93% din datoria sa. În schimb, un grup de fonduri speculative au respins ofertele de restructurare făcute de autorităţile din Argentina în 2005 şi 2010.

În 2001, statul argentinian a intrat în colaps, după patru ani de recesiune şi mai multe măsuri de austeritate luate la îndemnul FMI, care şi-a luat însă mâinile de pe Argentina, refuzând să o mai susţină. Datoria externă a Argentinei se cifra la acel moment la peste 100 de miliarde de dolari, o sumă imensă pentru o ţară sărăcită excesiv.

Între 2002 şi 2005, datoria ţării este restructurată cu 75%, iar în 2006, preşedintele din acea vreme, Nestor Kirchner, ordonă restituirea ultimei tranşe, de zece miliarde de dolari, pe care ţara o mai datora FMI şi rupe legătura cu Fondul.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...