Frank Timiş, unul dintre cei mai bogaţi români, construieşte 300 km de cale ferată în Africa

Pan African Minerals, controlată de omul de afaceri Frank Timiș, a primit recent de la autorităţile din Burkina Faso undă verde pentru dezvoltarea celei mai mari mine de mangan din lume. Investiţia se ridică la un miliard de dolari, iar din această lună, compania lui Timiş va începe construcţia a 300 km de cale ferată, pentru transportul managnului spre portul Abidjan din Coasta de Fildeş.   
Economica.net - sâm, 02 aug. 2014, 10:17
Frank Timiş, unul dintre cei mai bogaţi români, construieşte 300 km de cale ferată în Africa

Conglomeratul francez Bollor şi Pan African Miinerals au semnat un memorandm de înţelegere privind dezvoltarea unui proiect feroviar în valoare de 895 milioane de dolari în Burkina Faso. Calea ferată va lega Abidjan, portul din Coasta de Fildeş, de depozitul de mangan Tambao din Burkina Faso, informează Reuters Africa.

CITEŞTE ŞI După Roșia Montană, Frank Timiș își încearcă norocul cu cea mai mare mină de mangan din lume în Africa

Pan African Minerals va construi aproape 300 de km de cale ferată pentru a lega Kaya, un oraş aflat la nord de Ouagadougou, capitala statului Burkina Faso, de mina Tambao, din nord-estul ţării. 

„Construcţia liniei va fi realizată în următorii trei ani şi va costa 360 de milioane de dolari„, a declarat Alan Watling, directorul executiv al Pan African Minerals. Lucrările la calea ferată vor începe în luna august a acestui an.

Compania franceză Bollore va investi 400 de milioane de euro în reabilitarea a 1.250 de km de cale ferată între Kaya şi Abidjan, capitala comercială din Coasta de Fildeş.

„Acest lucru va creşte capacitatea şi va permite transportul de mangan, dar şi transportul a două milioane de tone de marfă şi două milioane de pasageri”, a declarat Philippe Labonne, şeful Bollore Africa Logistics, divizia logistică a grupului Bollore, citat de Reuters Africa. 

Pan African Minerals, controlată de omul de afaceri de origine română Frank Timiş, are în curs de dezvoltare mina de mangan de la Tambao din nord-estul statului Burkina Faso. Compania are în plan investiţii de un miliard de dolari şi estimează ca va produce aproximativ trei milioane de tone de mangan pe an.

Tamboa, despre care Frank Timiş spune că va fi cea mai mare mină de mangan din lume, este o prioritate pentru guvernul din Burkina Faso, care încearcă să-şi diversifice economia, dincolo de dependenţa de aur şi bumbac.

Afacerile lui Timiș în Africa

Timiş mai deţine African Minerals, în Sierra Leone, care extrage fier din zăcământul de la Tonkolili, dar și African Petroleum, care extrage petrol din largul coastelor Liberiei. De asemenea, filiale deţinute de acesta au operaţiuni în Senegal, Gambia şi Niger.

CITEŞTE ŞI Câţi africani lucrează pentru Frank Timiș, „împaratul fierului și petrolului” din Africa de Vest

Dacă în 2012 Timiș figura ca fiind cel mai bogat român în Top 300 Capital, cu o avere estimată la 1,7-1,75 miliarde de euro, anul trecut omul de afaceri a fost plasat pe locul 20, cu o avere estimată la 230-240 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial dintre Uniunea Europeană şi ţările Mecursor, argumentând că acesta va......
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Beijingul a eliminat temporar vizele pentru românii care călătoresc în China
Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă aprecierea faţă de decizia autorităţilor chineze de a excepta, în perioada ...