Curtea de Apel Bucureşti judecă luni dosarul ICA

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti reiau luni dezbaterile în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care inculpat este şi preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu.
Economica.net - Dum, 03 aug. 2014, 16:56
Curtea de Apel Bucureşti judecă luni dosarul ICA

Luni, urmează ca instanţa să-i audieze pe ultimii doi inculpaţi din acest proces, Jean Cătălin Sandu şi Vlad Nicolae Săvulescu, şi vor fi luate în dezbatere cereri de schimbare de încadrări ale faptelor inculpaţilor.

La ultimul termen al procesului din 1 iulie, avocaţii lui Voiculescu au încercat să obţină înlocuirea celor doi judecători care se ocupă de acest dosar, Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, însă cererile lor de recuzare au fost respinse.

Tot atunci, Dan Voiculescu a fost audiat de judecători, el susţinând în instanţă că nu sunt probe directe sau indirecte care să îl incrimineze în dosarul ICA şi că procurorul de caz de la DNA a intimidat martorii în timpul anchetei.

Între timp, Dan Voiculescu şi Sorin Pantiş au depus separat cereri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care solicitau mutarea dosarului ICA de la Curtea de Apel Bucureşti la altă instanţă din ţară, invocând presiunea mediatică asupra acestui dosar şi lipsa de imparţialitate a judecătorilor Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea.

Cum cererile de strămutare au fost respinse de instanţa supremă, dosarul se reia luni la Curtea de Apel Bucureşti.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC ‘Bioprod’ SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC ‘Benefica’ SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti a dat sentinţa în acest dosar, Dan Voiculescu fiind condamnat la cinci ani închisoare, iar Gheorghe Mencinicopschi a primit şase ani închisoare cu executare.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
Prețurile cripto au scăzut în urma conferinței de presă a Fed
După cum am menționat săptămâna trecută, am putea asista la o volatilitate ridicată pe piețele cripto în jurul reuniunii FOMC (Comisia Federală pentru Piețe) a SUA și a conferinței de......
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Autostrada Moldovei: A fost deschisă circulația pe lotul 1 din A7 Ploiești – Buzău (Video)
Lotul 1 Dumbrava - Mizil (21 km) al tronsonului Ploiești - Buzău din Autostrada Moldovei A7 a fost deschis luni circulației, ...
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie verde pentru autoconsum
Ajutoare de stat de 150 de milioane de euro pentru producătorii din industria agro-alimentară care investesc în energie ...
Producătorii din sectorul agricol și din industria alimentară își pot depune proiectele ce vizează investiții în ...
Program de deconectări de la energia electrică, în Republica Moldova
Program de deconectări de la energia electrică, în Republica Moldova
Premier Energy, cel mai mare furnizor de energie electrică din Republica Moldova, care deservește consumatorii din centrul ...