Brazilia: Preşedintele promite o anchetă riguroasă asupra Petrobras

Preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, şi-a exprimat luni decizia de a clarifica acuzaţiile de corupţie lansate împotriva companiei petroliere Petrobras, dar a avertizat că nu va tolera să fie denigrată imaginea grupului petrolier din motive politice, relatează AFP.
Economica.net - lun, 04 aug. 2014, 06:43
Brazilia: Preşedintele promite o anchetă riguroasă asupra Petrobras

‘Ceea ce trebuie lămurit se va face cu rigoare maximă, cei care vor trebui pedepsiţi vor fi cu maximă rigoare’, a declarat şefa statului cu ocazia participării la lansarea a două nave în portul Suape (nord-estul Braziliei), potrivit site-ului internet G1.

Preşedinta – care conduce în sondajele pentru alegerile prezidenţiale din octombrie, potrivit cărora ar fi aleasă în primul tur, în pofida unei scăderi a popularităţii care îi afectează guvernul – a subliniat totuşi că nu va tăcea în faţa ‘campaniei negative’ a celor care ‘nu ezită să denigreze imaginea acestei întreprinderi’ controlate de stat pentru ‘a obţine un profit politic’.

Aceştia sunt aceiaşi care pregătesc ‘în mod meschin privatizarea Petrobras’ şi care ‘au mers până acolo încât vor să transforme numele grupului în Petrobrax, schimbând silaba care este identitatea noastră ‘bras’ de la Brasil’, s-a indignat ea.

În 2009, sub guvernul condus de Fernando Henrique Cardoso (PSDB, în opoziţie cu PT al dnei Rousseff), conducerea Petrobras îşi anunţase intenţia de a schimba numele comercial al întreprinderii în Petrobrax, propunere abandonată ulterior.

Petrobras este în colimatorul unor grupuri din Parlamentul brazilian care vor să instituie o comisie de anchetă (CPI) pentru a cerceta achiziţionarea dubioasă în 2006 a rafinăriei Pasadena în Texas, care ar fi costat în total 1,1 miliard de dolari. La vremea respectivă, Dilma Rousseff conducea consiliul de administraţie al grupului.

Petrobras a înfiinţat în luna trecută o comisie internă pentru a ancheta faptele şi a remis poliţiei federale – vineri – documentele cerute de justiţie în cadrul unei anchete pentru spălare de bani şi trafic de droguri, estimate la 4,5 miliarde de dolari.

Un fost responsabil al Petrobras, Paulo Roberto Costa, fusese arestat la sfârşitul lunii martie în cadrul acestei anchete.

Grupul petrolier brazilian este, de asemenea, în centrul unui scandal legat de presupuse mite vărsate unora dintre angajaţii săi de către întreprinderea olandeză SBM Offshore pentru a obţine contracte de angajare a unor platforme petroliere.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...