Jucătorii din echipa de Cupa Davis îl vor înapoi pe Andrei Pavel

Componenţii echipei de Cupa Davis a României lasă de înţeles că vor boicota următoarele meciuri dacă FR Tenis nu va revoca decizia de demitere a lui Andrei Pavel.
Economica.net - joi, 27 oct. 2011, 16:38

Victor Hănescu, Horia Tecău, Victor Crivoi, Adrian Ungur şi Marius Copil, îşi exprimă dezacordul faţă de demiterea căpitanului nejucător Andrei Pavel şi cer Federaţiei Române de Tenis să revină asupra deciziei, potrivit MEDIAFAX.

„În urma hotărârii Comitetului Director al Federaţiei Române de Tenis, respectiv a Ruxandrei Dragomir prin intermediul Comitetului Director, de a-l destitui pe Andrei Pavel, căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României şi staff-ul acestuia, noi, Victor Hănescu, Horia Tecău, Adrian Ungur, Marius Copil şi Victor Crivoi, ne manifestăm total dezamăgirea şi dezacordul faţă de această decizie şi de felul în care a fost luată”, se arată într-un comunicat semnat de cei cinci jucători.

Ei au ajuns la concluzia că destituirea lui Andrei Pavel are la bază motive „mai degrabă subiective şi personale” şi afirmă că nu au fost consultaţi de conducerea FR Tenis în această problemă. Cei cinci jucători au dat de înţeles că ar putea boicota următoarele meciuri din Cupa Davis dacă hotărârea nu va fi revocată

„Nu am fost consultaţi niciodată de conducerea federaţiei cu referire la această hotărâre şi solicităm preşedintelui FRT, dnei Ruxandra Dragomir, să revină asupra deciziei de demitere a lui Andrei Pavel! Noi, componenţii echipei de Cupa Davis a României, vom răspunde «prezent» la solicitările echipei pentru meciurile următoare în contextul revocării deciziei de demitere a căpitanului nostru”, au precizat tenismenii.

Contactat telefonic, Horia Tecău a afirmat că progresul pe care l-a înregistrat în carieră i se datorează lui Andrei Pavel şi lui Gabriel Trifu, precizând, totodată, că mesajul jucătorilor nu trebuie considerat drept un refuz de a mai răspunde la convocări. „Noi nu spunem că vom boicota, vrem să răspundem prezent unei eventuale convocări. Am lucrat mult în ultimii trei ani cu Andrei Pavel şi am lucrat mai mult decât cu oricine altcineva. Mai mult decât atât, în fiecare an mă duc în Florida, unde mă antrenez împreună cu Gabriel Trifu, iar progresul meu s-a datorat colaborării cu ei”, a declarat Tecău.

Comitetul Director al Federaţiei Române de Tenis a hotărât, la 20 octombrie, ca posturile de căpitan al echipei de Cupa Davis, deţinut de Andrei Pavel, şi cel de căpitan al echipei de Fed Cup, care a fost ocupat de Irina Spârlea, să devină vacante.

Fostul tenisman Andrei Pavel a declarat, într-un interviu publicat marţi de cotidianului Prosport, că jucătorii Gabriel Trifu şi Horia Tecău l-au anunţat că a fost demis din funcţia de căpitan nejucător al echipei României de Cupa Davis, dar că federaţia nu i-a comunicat acest lucru.

În luna septembrie, echipa de Cupa Davis a României a pierdut barajul cu Cehia de menţinere în Grupa Mondială a Cupei Davis, fiind învinsă cu scorul de 5-0.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis folosirea acestora pentru a contracara......
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru ...
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...