Germania şi Franţa vor o poziţie comună în Europa asupra amenzilor impuse de SUA băncilor străine

Franţa şi Germania speră că Europa va putea elabora o poziţie comună în privinţa amenzilor masive impuse de SUA băncilor străine, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe de la Berlin, transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - lun, 04 aug. 2014, 14:25
Germania şi Franţa vor o poziţie comună în Europa asupra amenzilor impuse de SUA băncilor străine

Săptămâna trecută, grupul bancar francez BNP Paribas a raportat pierderi trimestriale de 4,32 miliarde de euro, după amenda record de 8,97 miliarde de dolari primită pentru încălcarea sancţiunilor economice aplicate de Statele Unite mai multor ţări, printre care Sudan, Cuba şi Iran. Şi alte mari bănci europene, incluzând Deutsche Bank şi UniCredit, sunt de asemenea investigate de autorităţile de la Washington.

După amenda aplicată BNP Paribas şi investigaţiile demarate asupra altor bănci europene, problema unei poziţii comune a Europei în privinţa amenzilor masive impuse de SUA băncilor străine ‘este examinată de Germania şi Franţa’, a declarat purtătorul de cuvânt.

Acesta a adăugat că ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, şi omologul său francez, Michel Sapin, doresc ‘să vadă o poziţie unificată la nivel european’.

Luni, publicaţia britanică ‘Financial Times’ (FT) anunţa că Franţa obţine sprijin de la statele membre ale UE, cum ar fi Marea Britanie, Italia şi Germania, pentru a contesta penalizările masive impuse de autorităţile de reglementare din SUA. Franţa vrea ca problema să fie discutată în noiembrie, la următoarea reuniune G20 din Brisbane, Australia, susţine FT.

Ministerul de Finanţe de la Paris nu a comentat informaţiile din FT.

Guvernele din zona euro trebuie să găsească metode a extinde utilizarea euro în tranzacţiile internaţionale, aceasta fiind o chestiune de echilibru global, a afirmat ministrul francez de Finanţe, Michel Sapin, la o săptămână după ce BNP Paribas a fost amendată cu aproape nouă miliarde de dolari pentru încălcarea sancţiunilor economice aplicate de Statele Unite mai multor ţări, decizie care a provocat în Franţa o dezbatere intensă privind drepturile SUA de a-şi extinde reglementările dincolo de frontierele sale.

‘Aceasta nu este o luptă împotriva imperialismului dolarului. Ne vindem avioanele în dolari. Este asta într-adevăr necesar? Nu cred că este’, a declarat Sapin.

Şi premierul francez Manuel Valls a afirmat săptămâna aceasta că doreşte ca Banca Central Europeană să achiziţioneze active pentru a sprijini economiile din zona euro şi pentru a deprecia euro.

‘Euro este supraevaluat, afectând creşterea economiei şi evoluţia industrie’, a declarat Manuel Valls, care a salutat reducerea ratei dobânzii în iunie de către BCE, apreciind că decizia reprezintă ‘un semnal puternic’.

‘Dar îmi doresc ca BCE să meargă mai departe, în special în ceea ce priveşte achiziţia de active de pe piaţă. Politica monetară nu are legătură doar cu ratele dobânzilor’, a explicat premierul francez.

Te-ar mai putea interesa și
Ungaria – Un aliat al lui Viktor Orban a fost numit guvernator al Băncii Naţionale
Ungaria – Un aliat al lui Viktor Orban a fost numit guvernator al Băncii Naţionale
Premierul ungar, Viktor Orban, l-a numit vineri pe ministrul de Finanţe, Mihaly Varga, în postul de guvernator al Băncii Naţionale a Ungariei (MNB), o decizie prin care Orban vrea ca unul dintre......
Carburanții s-au ieftinit azi. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au ieftinit azi. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile benzinei și motorinei au scăzut ușor în benzinării azi, după ce crescuseră cu trei zile în urmă.
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 3,5%, la zece luni
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 3,5%, la zece luni
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a ajuns, în primele zece luni ale acestui an, la 30.427, ...
Subvențiile primite limitează dreptul Intel de a vinde producția de cip-uri
Subvențiile primite limitează dreptul Intel de a vinde producția de cip-uri
Intel a anunțat că acordul său pentru subvenții guvernamentale americane de 7,86 miliarde de dolari limitează capacitatea ...