R. Moldova: MAE rus prezintă tendenţios situaţia în procesul de reglementare a conflictului transnistrean

Republica Moldova îşi exprimă regretul că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al Federaţiei Ruse prezintă situaţia actuală în procesul de reglementare a conflictului transnistrean 'într-o manieră tendenţioasă, bazându-se pe anumite fapte scoase din context şi îmbinându-le cu interpretări eronate', se arată marţi într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) de la Chişinău.
Economica.net - mar, 05 aug. 2014, 14:02
R. Moldova: MAE rus prezintă tendenţios situaţia în procesul de reglementare a conflictului transnistrean

Reacţia survine după ce MAE rus a transmis luni că Moscova consideră tentativele autorităţilor Republicii Moldova de a se amesteca în activitatea misiunii ruse de menţinere a păcii din autoproclamata republică Transnistria ‘un gest neprietenos’ ce ar putea duce la escaladarea tensiunilor în regiune.

Potrivit RIA Novosti, MAE rus a mai precizat că Chişinăul a reluat recent o campanie de propagandă cu scopul de a forţa retragerea contingentului rus din regiune şi schimba statutul actual trilateral al misiunii de menţinere a păcii, ce operează în regiune sub mandat internaţional.

‘Constatăm cu regret că Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse prezintă situaţia actuală în procesul de reglementare într-o manieră tendenţioasă, bazându-se pe anumite fapte scoase din context şi îmbinându-le cu interpretări eronate’, se arată în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău.

‘Remarcăm, de asemenea, că acest comentariu a fost publicat la scurt timp după difuzarea de către canalul rusesc RTR a unui reportaj care reflectă situaţia în regiunea transnistreană într-un mod denaturat şi care încearcă, într-o formă premeditată, să creeze o stare de frică şi îngrijorare în rândurile populaţiei. Subliniem că insinuările vehiculate în acest reportaj nu au niciun temei real şi reprezintă, în esenţă, un exemplu elocvent de propagandă promovat cu insistenţă în ultima perioadă de mass-media rusească’, se mai menţionează în textul transmis de MAEIE.

Chişinăul consideră de asemenea ‘că partea rusă continuă să promoveze teza falsă privind ‘blocada economică’ a regiunii transnistrene’.

‘În acest caz, partea rusă confundă intenţionat acţiunile de ‘blocadă’ cu problemele existente în sfera economică între cele două maluri ale Nistrului, generate de existenţa conflictului nesoluţionat, precum şi de lipsa de voinţă a partenerilor de la Tiraspol, susţinuţi de actori externi, de a avansa în procesul de negocieri. Această teză este uşor combătută chiar de datele prezentate public de către autorităţile din stânga Nistrului: în ultimele şase luni volumul exporturilor din regiune a crescut cu peste 70% în comparaţie cu aceeaşi perioada a anului trecut’, explică autorităţile de la Chişinău.

MAEIE notează de asemenea că promovarea ‘cu insistenţă a ideii cu privire la ‘blocada economică’ devine şi mai stranie în contextul în care Federaţia Rusă aplică nejustificat elemente de restricţii comerciale în relaţiile cu Republica Moldova’.

Republica Moldova a reiterat că ‘se pronunţă constant pentru depăşirea tuturor dificultăţilor prin intermediul unui dialog constructiv, cu respectarea standardelor şi angajamentelor internaţionale şi în conformitate cu principiile dreptului internaţional’.

MAEIE reaminteşte că, prin declaraţia de la 10 iulie, ‘Parlamentul Republicii Moldova a adresat Tiraspolului un nou apel la dialog în vederea soluţionării problemelor economice, apel rămas, de altfel, fără răspuns’.

Chişinăul şi-a exprimat din nou poziţia cu privire la ‘necesitatea finalizării retragerii forţelor militare ruse, inclusiv a stocurilor de muniţii de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele internaţionale ale Federaţiei Ruse şi prevederile Constituţiei’ Republicii Moldova.

MAEIE reiterează de asemenea ‘importanţa transformării mecanismului actual de menţinere a păcii într-o misiune multinaţională civilă cu mandat internaţional’.

Republica Moldova face apel la Federaţia Rusă să acţioneze ‘în conformitate cu statutul său de mediator în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi cu poziţia sa oficială bazată pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova’.

Autorităţile moldoveneşti se declară totodată ‘deschise spre dialog cu partea rusă pe întreg spectrul problemelor legate de relaţiile bilaterale şi soluţionarea conflictului transnistrean’.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...