Marian Sârbu, neconstituțional la ASF, a fost numit consul general al României în Dubai

Guvernul l-a numit pe Marian Sârbu în funcţia de consul general, şef al Consulatului General al României de la Dubai, în Emiratele Arabe Unite. Sârbu a fost nevoit să demisioneze în luna iulie din funcția de prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financară (ASF), după ce Curtea Constituțională a stabilit că numirea lui a fost neconstituțională.
Economica.net - mar, 05 aug. 2014, 19:22
Marian Sârbu, neconstituțional la ASF, a fost numit consul general al României în Dubai

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial de marţi, potrivit Agerpres.

Sârbu, care a fost lider sindical, parlamentar şi ministru al muncii, nu avea experienţa necesară pentru a ocupa o funcţie executivă la ASF, potrivit legii, a decis CC.

Curtea Constituțională a fost sesizată în legătură cu numirea lui Sârbu la ASF de către Partidul Democrat Liberal (PDL).

ASF şi-a început activitatea în aprilie 2013, prin comasarea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).

Te-ar mai putea interesa și
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
UE va acorda 18,1 miliarde de euro Ucrainei ca parte a ajutorului de 45 de miliarde de euro stabilit pentru 2025
Uniunea Europeană va acorda Ucrainei un împrumut de 18,1 miliarde de euro în 2025, ca parte a pachetului de ajutor de 45 de miliarde de euro convenit de partenerii G7 în această vară, ce va fi......
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Valoarea totală a criptomonedelor furate în 2024 a crescut cu 21% până la 2,2 miliarde de dolari
Fondurile furate ca urmare a atacurilor cibernetice are au vizat platformele de criptomonede au crescut cu 21% până la ...
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Muncitorii și oficialii Volkswagen par a se apropia de o înțelegere, dar rămân multe necunoscute
Volkswagen și reprezentanții muncitorilor au făcut progrese în unele domenii după aproximativ 50 de ore de discuții ...
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
Autostrada Unirii A8: UMB a depus ofertă pentru cel mai lung lot, Ditrău – Grințieș
O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, pentru contractul de aproximativ 6,4 miliarde lei privind ...