Scutaru, MMFPS: Legea economiei sociale va fi aprobată până la finalul anului

Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Codrin Scutaru, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că este sigur că până la finele acestui an va fi adoptată de către Parlament Legea economiei sociale va fi aprobată de către Parlament.
Economica.net - vin, 08 aug. 2014, 12:38
Scutaru, MMFPS: Legea economiei sociale va fi aprobată până la finalul anului

Întrebat când estimează că vom avea o lege a economiei sociale, secretarul de stat a declarat că până ‘la finalul acestui an’, adăugând că este sigur că ‘după această sesiune parlamentară se va aproba’ această lege.

În ceea ce priveşte forma, aceasta rămâne de văzut, pentru că va intra în camera decizională, la Camera Deputaţilor, a menţionat Scutaru.

‘Noi am reuşit să obţinem pe acest proiect de lege aprobat de Guvern, am implementat nu doar modelul francez, am introdus acolo componente din modelul spaniol, am introdus acolo componente din modelul Naţiunilor Unite, foarte multe aspecte care ne-au adus acordul Comisiei Europene, Fondului Monetar, Băncii Mondiale. Toate instituţiile internaţionale şi-au dat un agreement pe forma respectivă în momentul în care a fost aprobată de Guvern. Deci, dialogul pe această lege a economiei sociale este unul extrem de amplu’, a declarat secretarul de stat din MMFPS.

Codrin Scutaru a mai spus că economia socială, prin legea economiei sociale şi prin linia de finanţare 6.1, va veni cu soluţii pentru cel puţin două categorii foarte importante, în primul rând romii şi persoanele cu dizabilităţi, dar şi pentru tinerii de 18 ani care ies din sistem şi rămân neacoperiţi de reţeaua de siguranţă a serviciilor sociale, familiile sărace şi restul grupurilor dezavantajate, cum ar fi bătrânii singuri.

‘Suntem pionieri în Europa cu legea economiei sociale, care aduce un interes crescut asupra domeniului, astfel încât persoanele cu dizabilităţi, de exemplu, romii, persoanele aflate într-o stare de sărăcie nu sunt doar beneficiari ai progresului din societăţi, sunt şi factori, lideri ai progresului respectiv. Devin angajaţi care produc, îşi pot pune în valoare capacitatea de a produce. O persoană cu dizabilităţi angajată într-o întreprindere socială, (…) o persoană angajată devine astfel nu beneficiar al unei indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi, al unui ajutor social minimal, ci îşi pune în valoare toată capacitatea sa într-o întreprindere, intră în zona activă’, a conchis secretarul de stat.

Codrin Scutaru a participat vineri la Alba Iulia la şedinţa Comisiei de Dialog Social a judeţului Alba, în cadrul căreia au fost prezentate analiza activităţii de inspecţie socială desfăşurată de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială în primul semestru, date despre nivelul şomajului în judeţ, iniţiative şi oportunităţi privind sprijinirea şomerilor prin programe de formare profesională.

La şedinţă au participat, de asemenea, prefectul Gheorghe Feneşer, subprefectul Cornel Murg, deputatul social-democrat Ioan Dîrzu, şefi ai unor servicii publice deconcentrate, reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi patronale din Alba.

Te-ar mai putea interesa și
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ianuarie
Lună de foc la Transporturi: Proiecte de autostradă de până la 34,5 miliarde de lei își așteaptă constructorii în ...
Cele două companii de autostrăzi ale statului încep 2025 în forță, cu licitații de până la 34,5 miliarde de lei pentru care așteaptă oferte până la finalul lunii ianuarie. Dacă nu vor......
Lenovo a prezentat la CES 2025 noile laptopuri bazate pe inteligență artificială ThinkPad X9 Aura Edition și ThinkBook Plus Gen 6, destinate segmentului business
Lenovo a prezentat la CES 2025 noile laptopuri bazate pe inteligență artificială ThinkPad X9 Aura Edition și ThinkBook ...
Compania Lenovo a prezentat zilele acestea la CES 2025 din Las Vegas o gamă de soluții pentru segmentul business bazate ...
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria, pe locul 50 în topul realizat de New York Times al celor 52 de destinații care merită vizitate în 2025
Bulgaria a fost inclusă pe locul 50 în topul realizat de publicaţia New York Times al celor 52 de destinaţii pe care ...
UGIR: Guvernul trebuie să-şi menţină participațiile în domeniile strategice și chiar să recupereze din cele cedate acolo unde există posibilitatea
UGIR: Guvernul trebuie să-şi menţină participațiile în domeniile strategice și chiar să recupereze din cele cedate ...
Guvernul trebuie să-şi menţină sau să-şi asigure prioritar participaţiile strategice ca acţionar unic sau majoritar ...