Rusia trimite 280 de camioane cu ajutoare umanitare în Ucraina

O coloană formată din 280 de camioane, cu însemnele Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă al Rusiei, cu ajutor umanitar pentru locuitorii din sud-estul Ucrainei - teatrul unei operaţiuni speciale între armata guvernamentală şi rebeli proruşi - a plecat marţi dimineaţă din Naro-Fominsk, o suburbie a Moscovei, relatează ITAR-TASS şi Reuters.
Economica.net - mar, 12 aug. 2014, 05:25
Rusia trimite 280 de camioane cu ajutoare umanitare în Ucraina

Camioanele transportă în special produse alimentare, medicamente, apă potabilă, în total 2.000 de tone de produse umanitare.

‘Totul a fost convenit cu Ucraina’, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin într-o intervenţie la Business FM radio.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a asigurat, la rândul său, că detaliile acestei misiuni umanitare au fost puse de acord cu autorităţile ucrainene.

Statele Unite ale Americii au avertizat luni Rusia că orice intervenţie a sa fără consimţământul Kievului este ‘inacceptabilă’ şi va fi catalogată ca o încălcare a dreptului internaţional.

Washingtonul este preocupat de faptul că Rusia ar putea utiliza misiunea umanitară pentru furnizarea de arme rebelilor, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele american Barack Obama şi premierul italian Matteo Renzi au declarat tot luni, în urma unei convorbiri telefonice, că Rusia riscă noi sancţiuni dacă va trimite ajutor umanitar în Ucraina fără acceptul autorităţilor de la Kiev.

‘Ucraina nu aşteaptă niciun convoi umanitar’, scrie pe pagina sa de Facebook şeful adjunct al Administraţiei prezidenţiale de la Kiev, informează marţi agenţia de presă ucraineană Unian.

‘Explic: nu aşteptăm. Este vorba de o iniţiativă a preşedintelui Ucrainei (Petro Poroşenko) cu privire la ajutorul umanitar internaţional pentru populaţia din Lugansk cu participarea UE, SUA, Germaniei şi a altor state. Rusia se poate alătura. Dar totul trebuie să decurgă în conformitate cu normele internaţionale şi legislaţia ucraineană, prin punctele de trecere a frontierei controlate de noi, sub egida Comitetului Internaţional al Crucii Roşii’, a declarat reprezentantul administraţiei prezidenţiale de la Kiev.

Te-ar mai putea interesa și
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
CCR a decis că impozitarea progresivă a pensiilor de serviciu e neconstituţională
Articolul 101 din Codul fiscal a neconstituţional, a decis CCR joi, 19 decembrie. Articolul 101 prevede cotele de impozitare progresivă a pensiilor de serviciu care au fie doar componentă......
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor a împrumutat jumătate de miliard de lei de la bănci – date BNR 19 decembrie 2024
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 500 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, spune analistul Adrian Negrescu
Un nou acord cu FMI? Decizia PSD de a nu participa la guvernare aruncă România în braţele Fondului Monetar Internaţional, ...
Decizia PSD vine să pună gaz pe focul instabilităţii politice şi mai ales bugetare, reclamată zilele trecute de Agenţia ...
Discuţii despre tranzitul gazelor prin Ucraina între liderii UE şi Zelenski
Discuţii despre tranzitul gazelor prin Ucraina între liderii UE şi Zelenski
Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană urmează să abordeze, joi la Bruxelles, subiectul tranzitul gazelor ...