Zona euro a acordat Greciei un ajutor de un miliard de euro

Consiliul director al Fondului European de Stabilitate Financiară (EFSF) a aprobat miercuri eliberarea unei tranşe de un miliard de dolari către Grecia, în cadrul programului de asistenţă convenit de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, transmite AFP.  
Economica.net - mie, 13 aug. 2014, 16:36
Zona euro a acordat Greciei un ajutor de un miliard de euro

Eliberarea acestei tranşe a fost aprobată după ce autorităţile de la Atena au adoptat anumite reforme pentru asanarea economiei şi reducerea cheltuielilor publice, reforme cerute în primăvară de creditorii internaţionali ai Greciei.

EFSF precizează că, incluzând şi ajutorul vărsat astăzi, asistenţa sa financiară totală oferită Greciei a ajuns la 141,8 miliarde de euro. EFSF mai are de eliberat doar 1,8 miliarde de euro după care cel de al doilea program de asistenţă financiară pentru Grecia va lua sfârşit în ceea ce priveşte zona euro

Sub asistenţa financiară a UE şi FMI de la izbucnirea crizei datoriilor în 2010, Grecia a beneficiat până acum de două programe de împrumuturi în valoare cumulată de 240 de miliarde de euro. Pentru a beneficia însă de aceste credite,

Grecia a trebuit să se supună odată la trei luni la un examen al conturilor sale şi a politicii sale economice. 

Te-ar mai putea interesa și
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Magazine DIANA redeschide unitatea din localitatea Mihăești (județul Vâlcea) într-o nouă locație, mai mare
Rețeaua Magazine DIANA anunță redeschiderea magazinului din comuna Mihăești, județul Vâlcea, într-un spațiu nou, mai generos și mai bine adaptat cerințelor clienților. ...
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea ...
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...