Ucraina, pregătită să accepte convoiul umanitar rus în anumite condiţii

Ucraina este pregătită să accepte convoiul umanitar rus cu destinaţia Lugansk, bastion al rebelilor, în anumite condiţii, a indicat miercuri Sviatoslav Tsegolko, purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean, relatează AFP.
Economica.net - mie, 13 aug. 2014, 17:11
Ucraina, pregătită să accepte convoiul umanitar rus în anumite condiţii

‘Ajutorul pentru Lugansk trece printr-un post de frontieră apropiat de acest oraş, vameşii, poliţiştii de frontieră ucraineni şi reprezentanţi ai OSCE inspectează încărcătura la frontiera ruso-ucraineană. Misiunea trece apoi prin teritoriul controlat de rebeli. Ajuns la Lugansk, ajutorul este distribuit civililor de către Crucea Roşie’, a indicat Ţegolko, detaliind itinerariul cerut de Kiev.

‘Decizia de a accepta ajutorul a fost luată în noaptea de marţi spre miercuri’ în cadrul unei reuniuni între preşedinte, premier şi reprezentanţi ai forţelor de ordine ucrainene, a adăugat el.

Convoiul de aproape de 300 de camioane trebuia să intre iniţial pe la un punct de trecere în regiunea Harkov (nord-est) controlată de guvernul de la Kiev, însă autorităţile ucrainene au cerut ca ajutorul să fie reîncărcat în camioane ale Crucii Roşii.

‘Rusia a respins o astfel de propunere’, a subliniat Ţegolko.

În urma acestui refuz, Ucraina s-a confruntat cu două scenarii, potrivit purtătorului de cuvânt: ‘invazia directă rusă’ sub pretextul unui convoi umanitar sau ‘provocări cu încărcătura în regiunea Harkov, cu o foarte mare probabilitate de agresiune din partea Rusiei’.

Într-o convorbire telefonică avută miercuri cu preşedintele ucrainean, secretarul general al ONU Ban Ki-moon a propus ca ONU să se alăture Comitetului Internaţional al Crucii Roşii în coordonarea misiunii umanitare pentru Lugansk.

La Lugansk, care număra 500.000 de locuitori înainte de începerea ostilităţilor, autorităţile au atras atenţia că se înregistrează o situaţie ‘critică’, în contextul în care oraşul nu mai are electricitate şi nici apă curentă de aproape două săptămâni, iar rezervele de hrană şi de medicamente se epuizează rapid.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al CNAIR....
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA din Măgurele a depus la Tribunalul Ilfov o cerere pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv. Termenul ...