FP: Momentul ideal pentru listarea la Londra este sfârşitul lunii septembrie-începutul lui octombrie

Momentul ideal pentru listarea Fondului Proprietatea /FP/ la Londra este sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie, a declarat joi, la o întâlnire cu presa, Marius Dan, manager pentru relaţii cu investitorii la Franklin Templeton Investments, administratorul FP.
Economica.net - joi, 14 aug. 2014, 10:07
FP: Momentul ideal pentru listarea la Londra este sfârşitul lunii septembrie-începutul lui octombrie

‘Este momentul ideal pentru listarea secundară deoarece pieţele financiare au o anumită sezonalitate, iar pe plan local avem un calendar politic. În acelaşi timp vrem să finalizăm listarea secundară în această fereastră de timp, pentru a menţine momentum-ul bun de care se bucură România în rândul investitorilor internaţionali. Ştim că, după listarea Electrica în iunie, după finalizarea IPO-ului (oferta publică iniţială – n.r.), nu o să mai avem evenimente majore pe piaţa de capital locală pentru următoarele 12 luni, iar prin listarea Fondului la Londra ne asigurăm că România, piaţa de capital locală, o să fie foarte vizibilă în rândul investitorilor instituţionali străini’, a afirmat reprezentantul Franklin Templeton.

El a precizat că documentaţia pentru listare va fi gata la începutul lunii septembrie, iar listarea secundară a Fondului la Londra, una tehnică, prin Depository Interests (practic un fel de ‘etichete’ ale acţiunilor existente, care pot fi decontate la Bursa de la Londra, nu se emit acţiuni noi pentru listare – n.r.), mai depinde doar de câteva modificări minore pe care trebuie să le facă în regulament Autoritatea de Supraveghere Financiară /ASF/, modificări asemănătoare cu cele care au fost făcute pentru GDR-uri la listarea Romgaz la Londra.

‘Colaborăm îndeaproape cu ASF pentru a obţine implementarea modificărilor cât mai curând şi înţelegem de la ASF că acest lucru este tratat cu prioritate’, a spus Marius Dan.

El a precizat că scopul listării FP la Londra este atragerea de investitori noi şi reducerea discount-ului la care se tranzacţionează acţiunile FP la BVB faţă de valoarea activului net pe acţiune.

În prezent, acţiunile FP se tranzacţionează la BVB cu un discount de 30% faţă de valoarea activului net pe acţiune, în timp ce fondurile de dimensiuni comparabile cu FP, listate la Londra, se tranzacţionează în medie cu o primă de 1,5%. Cel mai mare discount pentru un fond listat la Londra, din primele 15 ca dimensiune, este de 13,8%, în timp ce prima poate ajunge până la 46%.

FP va fi listat pe piaţa Specialist Fund Market, nu pe piaţa principală, însă administratorul FP estimează că impactul asupra reducerii discount-ului va fi unul asemănător, iar un impact pozitiv va fi dat şi de vizibilitatea FP pe acest segment de piaţă, unde va fi cel mai mare fond. Celelalte fonduri listate pe Specialist Fund Market au active de până la 600-700 milioane euro, în timp ce FP avea un activ net de 3,34 miliarde euro la data 31 iulie 2014.

Capitalizarea bursieră a FP este acum de 2,61 miliarde euro. Acţiunile FP se tranzacţionează la BVB la 0,8640 lei/acţiune, în timp ce valoarea activului net pe acţiune, conform raportului semestrial, era de 1,2518 lei.

Discount-ul la tranzacţionarea acţiunilor FP – de 30% – este considerat unul excesiv, iar acţiunile FP, dacă se apropie de performanţele fondurilor comparabile tranzacţionate la Londra, ar putea creşte cu peste 20%.

De altfel, în toamna lui 2013, acţionarii FP au condiţionat menţinerea companiei americane Franklin Templeton la conducerea Fondului de reducerea discount-ului cu care acţiunile FP se tranzacţionează faţă de valoarea unitară a activului net la 15% faţă de 30% în prezent. Criteriul de performanţă a fost stabilit la propunerea celui mai mare acţionar, grupul Elliott, care deţine 15,2% din acţiunile FP. Acţionarii au confirmat la acel moment Franklin Templeton ca administrator al FP şi după 30 septembrie 2014.

Romgaz este un exemplu elocvent în privinţa efectelor unei listări secundare pe piaţa de la Londra (în cazul Romgaz a fost o listare duală, listarea la Londra fiind simultană celei de la Bucureşti). Romgaz se tranzacţionează la multipli de preţ mai mari cu 40% – 50% faţă de acţiunile Petrom, iar în opinia analiştilor Franklin Templeton, motivul este chiar listarea la Londra, Petrom fiind listată doar la Bucureşti.

În plus, piaţa de capital românească este cea mai subevaluată din regiune, cu cei mai scăzuţi indicatori P/E (price per earnings P/E, care arată practic în câţi ani s-ar recupera investiţia în acţiuni din profiturile obţinute – n.r.), dar cu cele mai înalte niveluri pentru randamentul dividendelor.

Potrivit managerului pentru relaţia cu investitorii al Franklin Templeton, lichiditatea FP la Bursa de la Londra va fi facilitată de acţionarii existenţi ai FP, prin plasamente accelerate.

Reprezentantul FP nu a oferit alte detalii, însă este posibil ca mari acţionari ai Fondului, investitori instituţionali străini, să încerce să vândă rapid pachete importante de acţiuni, odată ce discount-ul se reduce şi preţul obţinut pe acţiuni va fi mai ridicat decât în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...