Teraplast: Profitul a crescut cu 268%, în primul semestru, până la 1,53 milioane lei

Compania Teraplast, producător de sisteme în domeniul instalaţiilor şi construcţiilor, a înregistrat, în primul semestru al acestui an, un profit net de 1,53 milioane lei, faţă de 570.000 lei în aceeaşi perioadă din 2013, conform unui comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.
Economica.net - vin, 15 aug. 2014, 10:32
Teraplast: Profitul a crescut cu 268%, în primul semestru, până la 1,53 milioane lei

‘Suntem în acest moment o companie stabilă din punct de vedere financiar şi operaţional, în ciuda contextului nefavorabil al pieţelor pe care Teraplast activează. În prima jumătate a anului a existat o reţinere în sectorul de investiţii, atât în plan privat, cât şi în plan public. Am reuşit însă menţinerea vânzărilor la un nivel similar celui din anul precedent. În plus, am renegociat contractele de credit, astfel încât să reducem costurile de finanţare. Am menţinut, de asemenea, politicile implementate anul trecut şi anume să avem vânzări profitabile şi am evitat să intrăm într-un război al preţurilor. Evoluţia viitoare depinde în principal de repornirea investiţiilor publice şi private, un motor esenţial în dezvoltarea mediului de business. Investitorii privaţi urmăresc însă ca sectorul public să dea tonul şi de-abia ulterior pornesc motoarele investiţionale’, a declarat Traian Simion, director general Teraplast.

Cifra de afaceri a companiei a înregistrat în primele şase luni din 2014 o uşoară diminuare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 104,36 milioane lei, la 103,14 milioane lei. Evoluţia cifrei de afaceri a fost influenţată de evoluţia pieţelor pe care Teraplast activează, pieţe care în prima jumătate a anului au înregistrat în general scăderi. În plus, vremea capricioasă din prima parte a anului a generat întârzieri în demararea lucrărilor de construcţii.

Potrivit reprezentanţilor companiei, evoluţia rezultatului net a fost susţinută pe de o parte de activitatea operaţională şi noile politici comerciale, iar pe de altă parte de îmbunătăţirea rezultatului financiar. Acesta din urmă a fost mai bun cu aproximativ 75% în semestrul I din 2014, pe fondul reducerii cheltuielilor cu dobânzile, ca urmare a diminuării valorii datoriilor şi ca urmare a renegocierii contractelor de credit existente, dar şi pe fondul scăderii cheltuielilor cu diferenţele de curs valutar.

În perioada analizată datoriile companiei către instituţiile de credit s-au diminuat cu 10,90%, faţă de primele şase luni din 2013. Datoriile pe termen lung sunt mai mici cu 1,50 milioane lei faţă de primul semestru al anului trecut, iar valoarea datoriilor pe termen scurt este redusă cu 4,83 milioane lei.

În prima parte a acestui an, Teraplast a continuat proiectele de dezvoltare şi modernizare, realizând investiţii de 850.000 euro, din valoarea totală de 1,33 milioane euro programată pentru 2014. Investiţiile realizate în primele şase luni au vizat în principal linia de business Instalaţii & Amenajări şi au presupus, pe de o parte, completarea gamei de produse, ca urmare a cererii din piaţă, iar, pe de altă, parte înlocuirea unor utilaje.

Reprezentanţii Teraplast precizează că în a doua parte a anului investiţiile vor fi, de asemenea, orientate înspre creşteri de capacitate şi înlocuire de componente de fabricaţie, pe liniile de business profile tâmplărie, granule şi tâmplărie termoizolantă, dar şi înspre componenta logistică, în principal amenajarea depozitelor regionale.

Pe lângă implementarea proiectelor operaţionale, în primele şase luni din 2014 compania s-a focusat şi pe îmbunătăţirea cash-flow-ului, iar ca rezultat creanţele au scăzut cu 6,02% în primul semestru al anului, până la valoarea de 58,73 milioane lei.

Cu o tradiţie de peste 115 ani, compania Teraplast (TRP) este în prezent unul dintre cei mai importanţi producători de sisteme pentru piaţa construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor din România. Portofoliul de produse al firmei este structurat pe patru linii de business: Instalaţii & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule şi Tâmplărie termoizolantă.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit Bank listează la BVB o emisiune de obligațiuni de 750 milioane lei
UniCredit Bank listează la BVB o emisiune de obligațiuni de 750 milioane lei
UniCredit Bank, parte a grupului UniCredit si una dintre cele mai mari institutii bancare din Romania, listeaza la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) o noua emisiune de obligatiuni corporative, in......
Primăria Sectorului 6 a lansat licitație pentru construirea unui spital între Militari și Drumul Taberei
Primăria Sectorului 6 a lansat licitație pentru construirea unui spital între Militari și Drumul Taberei
Primăria Sectorului 6 anunţă pe SEAP licitaţie pentru construirea unui spital de 33.000 mp pe Bulevardul Timişoara.
Partidul Democrat din Coreea de Sud vrea să-l destituie și pe președintele interimar al țării
Partidul Democrat din Coreea de Sud vrea să-l destituie și pe președintele interimar al țării
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud şi-a anunţat marţi intenţia de a-l destitui în parlament pe prim-ministrul ...
Taxele locale din Arad s-au majorat cu 38%
Taxele locale din Arad s-au majorat cu 38%
Taxele şi impozitele locale pe anul 2025 din municipiul Arad au fost majorate cu până la 38%, într-o şedinţă organizată ...