‘Cardul TRENPLUS are valabilitate un an, este nominal, netransmisibil, tariful de emitere fiind de 100 lei. Acest produs al companiei este utilizat deja de peste 7.500 de clienţi, oferind călătorii la cele mai avantajoase tarife. Reducerea de 25% este aplicată în cazul legitimaţiilor achiziţionate pe orice rută, la trenurile InterCity, InterRegio sau Regio, clasa I-a sau a II-a, de la casele de bilete şi agenţiile de voiaj CFR. Posesorii cardului care achiziţionează bilete online beneficiază şi de reducerea suplimentară de 5%’, se arată în comunicatul citat.
Pentru a intra în posesia cardului TRENPLUS, este necesară completarea unui formular care poate fi descărcat de pe site-ul www.cfrcalatori.ro.
‘Cardul TRENPLUS poate fi procurat de către călătorii de toate vârstele de la casele de bilete ale staţiilor şi agenţiilor de voiaj CFR care au sistem electronic de emitere a legitimaţiilor de călătorie. În tren, călătorul este obligat să prezinte împreună cu biletul şi Cardul TRENPLUS în baza căruia a fost emis biletul, precum şi un act de identificare cu poza şi CNP (CI/ BI / paşaport)’, se mai spune în comunicat.