O treime dintre români au încredere în bănci. Mai puţin de jumătate se declară bine informaţi – FGDB

Doar o treime dintre români au încredere în bănci, mai mult de jumătate se declară puţin şi foarte puţin informaţi cu privire la sistemul financiar, iar cei care vor să economisească susţin că dobânzile oferite sunt prea mici şi trebuie să ai sume mari ca să merite să le depui la bancă, reiese dintr-un studiu realizat de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare pe baza unui sondaj de opinie.
Economica.net - mar, 26 aug. 2014, 12:24
O treime dintre români au încredere în bănci. Mai puţin de jumătate se declară bine informaţi - FGDB

‘O treime dintre români declară că au încredere în bănci, cei mai mulţi dintre aceştia fiind persoanele cu economii la bănci (51%), cele care se declară informate cu privire la sistemul bancar (43%), precum şi cei care ştiu că depozitele sunt garantate, iar FGDB plăteşte compensaţii în cazul unui faliment bancar (46%)’, reiese din sondajul Fondului.

Cel mai scăzut nivel de încredere în bănci îl au persoanele care se consideră puţin şi foarte puţin informate despre sistemul bancar. ‘40% dintre respondenţi sunt de părere că sistemul bancar din România este unul stabil. Pentru cei mai mulţi dintre subiecţii investigaţi, percepţia asupra sistemului bancar a rămas neschimbată, iar pentru aproximativ 20% s-a înrăutăţit comparativ cu 2012’, potrivit analizei citate. În schimb, persoanele informate şi-au schimbat în bine părerea despre bănci în ultimul an (9% comparativ cu 5% per total eşantion).

Pe de altă parte, aproximativ 40% din respondenţi declară că au auzit mai multe lucruri negative despre bănci în 2013, problemele din sistemul bancar din Grecia fiind cel mai cunoscut eveniment legat de criza financiară din ultimii ani.

În acelaşi timp, potrivit sondajului, aproximativ 14% dintre persoanele intervievate declară că le-a crescut încrederea în siguranţa depozitelor la bănci după ce au aflat de posibilitatea implicării FGDB în soluţionarea situaţiilor eventualelor bănci cu probleme.

‘În cazul persoanelor care au economii la bănci, procentul celor a căror încredere în siguranţa depozitelor a crescut este dublu (28%). 53% dintre respondenţi ştiu că banii de la bancă ar putea fi recuperaţi (integral sau parţial) în cazul falimentului acesteia’, se mai arată în analiza Fondului.

Însă, dintre respondenţii care ştiu că depozitele pot fi recuperate, doar 8% ştiu în mod spontan că FGDB este instituţia care rambursează depozitele, în cele mai multe cazuri percepţia fiind că banca la care aveau depozitul sau Banca Naţională a României sunt instituţiile care le-ar returna banii. Mai mult, 31% din respondenţi cred că, din anumite considerente, depozitele sunt garantate doar la anumite bănci.

Procedura pentru recuperarea banilor este cunoscută de 10% dintre subiecţii intervievaţi, dublu faţă de rezultatul din 2010. ‘Respondenţii se aşteaptă la o perioadă medie de 1 an pentru încasarea compensaţiilor, doar 4% indicând termenul real de 20 de zile lucrătoare’, mai reiese din sondaj.

Deşi 46% din respondenţi ştiu că există o sumă maximă pe care o pot primi înapoi, doar 7% ştiu care este valoarea plafonului de garantare, respectiv 100.000 de euro/deponent/bancă.

‘Presa reprezintă principala sursă de informare cu privire la restituirea depozitelor în cazul falimentului bancar, pe locul doi fiind angajaţii băncilor şi informaţiile din contractele încheiate cu banca’, se arată în analiza citată. În acelaşi timp, cele mai multe persoane ar prefera să fie despăgubite în numerar, la ghişeul băncii (66% dintre respondenţi), doar 14% optând pentru transfer bancar în astfel de cazuri.

În ceea ce priveşte gradul de informare, doar 7% din populaţia bancarizată declară că este foarte bine informată cu privire la situaţia financiară a băncilor, în timp ce 6% consideră că sunt foarte bine informaţi în ceea ce priveşte produsele de economisire. ‘Mai puţin de jumătate din respondenţi au căutat informaţii despre bănci şi oferte de produse bancare de economisire în ultimele 12 luni. Sub 5% din populaţie se informează cel puţin o dată pe săptămână despre bănci şi oferte de produse bancare de economisire’, se precizează în analiza citată.

Sucursalele băncilor constituie principala sursă de informare despre bănci şi produse bancare de economisire pentru majoritatea populaţiei analizate (70%). Pe de altă parte, aproape jumătate din totalul respondenţilor (45%) consideră că există suficiente informaţii despre condiţiile oferite de bănci la produsele de economisire.

Cât despre rentabilitatea depozitelor, jumătate din populaţia analizată consideră că economiile depuse la bancă trebuie lăsate în cont prea mult timp, 69% – că trebuie să ai sume mari de economisit ca să merite să le depui la bancă, iar 78% dintre respondenţi susţin că băncile oferă dobânzi prea mici.

Pe de altă parte, 84% din respondenţi sunt de părere că băncile au comisioane prea mari. Această opinie este împărtăşită mai ales de cei care au credite (78% acord total), mai reiese din studiul FGDB.

Sondajul Fondului s-a desfăşurat în prima parte a anului 2014, pe un eşantionul de 1.242 de subiecţi, care deţin cel puţin unui instrument financiar-bancar, de peste 18 ani din mediul urban (839 de persoane) şi rural (403 persoane). Marja de eroare este de ±2,8%, la o probabilitate de garantare a rezultatelor de 95%.

Te-ar mai putea interesa și
Asociația Prosumatorilor cere introducerea proiectului de Lege a prosumatorului pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor
Asociația Prosumatorilor cere introducerea proiectului de Lege a prosumatorului pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor
Prosumatorii solicită introducerea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor a Legii prosumatorului, care ar avea un impact pozitiv pentru ei, însă ar afecta furnizorii de energie electrică din......
Producţia industrială a scăzut cu 2,2% în primele nouă luni ale anului
Producţia industrială a scăzut cu 2,2% în primele nouă luni ale anului
Producţia industrială a României a înregistrat o scădere de 2,2%, ca serie brută, în primele nouă luni ale acestui ...
Aquila a afişat un profit net în scădere cu 19% după primele nouă luni
Aquila a afişat un profit net în scădere cu 19% după primele nouă luni
Compania de distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum Aquila a încheiat primele 9 luni din 2024 ...
Cele două condiţii care ar putea să țină taxele pe loc în 2025
Cele două condiţii care ar putea să țină taxele pe loc în 2025
"Singura şansă ca România să evite un acord cu FMI şi să nu crească taxele este să atragă toţi banii restanţi ...