Malaysia Airlines va concedia o treime din personal

Compania aeriană Malaysia Airlines va renunţa la 30% din personal, în cadrul unui proces de restructurare care va costa şase miliarde de ringgit (1,9 miliarde de dolari), a anunţat, vineri, fondul suveran de investiţii Khazanah Nasional Berhad, acţionarul majoritar la Malaysia Airlines, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 29 aug. 2014, 08:36
Malaysia Airlines va concedia o treime din personal

Fondul suveran de investiţii Khazanah Nasional a precizat că Malaysia Airlines îşi va reduce personalul cu 6.000 de persoane, până la 14.000 de angajaţi, în încercarea de a pune capăt pierderilor care s-au agravat după cele două tragedii aviatice din acest an.

De asemenea, fondul a precizat că Malaysia Airlines va fi delistată de pe bursa de la Kuala Lumpur până la finele acestui an, iar Ahmad Jauhari Yahya va rămâne în funcţia de director general până în luna iulie 2015, în timp ce în paralel a fost demarat procesul de căutare al unui nou CEO.

‘Combinaţia de măsuri anunţată astăzi va permite companiei aeriene naţionale să revină pe profit în decurs de trei ani’, a declarat directorul fondului de investiţii Khazanah Nasional, Azman Mokhtar.

Compania din Malaezia, un mic stat din Asia de Sud-Est care avea până în acest an o bună reputaţie în materie de securitate, a ajuns în prag de dezastru după două tragedii aviatice: dispariţia misterioasă pe 8 martie a unui avion, cu 239 de persoane la bord, între Kuala Lumpur şi Beijing (zborul MH370) şi prăbuşirea pe 17 iulie a unui alt aparat, cu 298 de persoane la bord (zborul MH17), după ce a fost doborât de o rachetă în spaţiul aerian al Ucrainei, în timp ce survola un teritoriu controlat de separatiştii proruşi.

Recent, operatorul a anunţat că nu mai puţin de 186 de membri ai personalului de cabină de la Malaysia Airlines au părăsit compania aeriană afectată de cele două tragedii aviatice, precizând că numeroase persoane care au demisionat au invocat drept motive presiunile familiale şi teama pentru securitatea lor.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...