Sindicaliştii de la Sanitas ameninţă cu proteste de stradă după 15 septembrie

Membrii Federaţiei Sanitas din România afirmă că vor ieşi în stradă după 15 septembrie, dacă, până la această dată, autorităţile nu vor lua măsuri pentru soluţionarea listei de revendicări sindicale, potrivit unui comunicat al sindicaliştilor, remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 02 sept. 2014, 12:38
Sindicaliştii de la Sanitas ameninţă cu proteste de stradă după 15 septembrie

‘Federaţia Sanitas va relua pichetările Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerului Sănătăţii imediat după data de 15 septembrie 2014, dacă autorităţile responsabile nu vor lua măsuri urgente pentru soluţionarea listei noastre de revendicări. Este vorba în primul rând de extinderea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivelul sectorului de sănătate şi activităţi sanitar-veterinare şi publicarea lui în Monitorul Oficial’, a declarat preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu.

Potrivit acestuia, lista de revendicări se referă la eliminarea inechităţilor din sistemul de salarizare, precum şi la creşterea veniturilor tuturor angajaţilor din sistemul sanitar, asistenţă socială şi din unităţile medico-sociale cu minimum 10% până la sfârşitul acestui an. De asemenea, se doreşte deblocarea posturilor din sistemul sanitar, asistenţă socială şi din unităţile medico-sociale.

‘Federaţia Sanitas din România a decis, pe 9 iulie a.c., să suspende acţiunile de protest până la data de 15 septembrie 2014, pentru a da posibilitatea reprezentanţilor Guvernului României de a soluţiona revendicările noastre. Constatăm, însă, că la apropierea termenului de soluţionare a acestor revendicări niciuna dintre solicitările noastre nu a fost finalizată, ci, dimpotrivă, s-au înmulţit cazurile de neacordare a tichetelor de masă şi chiar diminuarea ori anularea unor sporuri existente’, se spune în comunicat.

Aproximativ 100 de membri ai Federaţiei Sanitas din România au pichetat, pe parcursul lunii iunie, sediul Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Muncii, solicitând în principal creşterea cu 10% a veniturilor în sănătate şi asistenţă socială, începând cu 1 iulie, şi aplicarea Legii 284/2010 în sănătate şi asistenţă socială, de la 1 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...