Preţul grâului a înregistrat cea mai mare cădere din ultimele două săptămâni

Cotaţia futures a grâului a scăzut ieri pentru a treia şedinţă consecutivă pe fondul speculaţiilor potrivit cărora temperaturile favorabile vor conduce la creşterea producţiei în SUA şi Canada, doi din cei mai mari exportatori mondiali de grâu, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 03 sept. 2014, 07:46
Preţul grâului a înregistrat cea mai mare cădere din ultimele două săptămâni

La Bursa de la Chicago, preţul contractului futures cu livrare în decembrie a scăzut cu 1,5% până la 5,55 dolari per bushel, cea mai mare depreciere din ultimele două săptămâni. O tendinţă similară s-a înregistrat la Bursa de la Paris, unde preţul contractului futures cu livrare în noiembrie era în scădere cu 0,4% până la 173 de euro pe tonă.

Condiţiile meteo în zonele de câmpie din SUA şi Canada vor fi favorabile în luna aceasta pentru grâul de primăvară au apreciat analiştii de la Commodity Weather Group, în timp ce precipitaţiile căzute în ultima perioadă în zona de sud a SUA sunt benefice pentru noile însămânţări.

‘Datele privind producţia de grâu în Dakota de Nord, Dakota de Sud şi Canada continuă să fie foarte bune pentru grâul de primăvară’, a declarat preşedintele Kluis Commodities, Alan Kluis. Acesta a mai spus că îngrijorările cu privire la posibilitatea ca exporturile de grâu ale Ucrainei ar putea fi afectate s-au diminuat după ce preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a revenit asupra comentariilor sale anterioare potrivit cărora armata rusă ar putea cuceri Kievul în două săptămâni.

De asemenea, săptămâna trecută International Grains Council a estimat că producţia mondială de grâu în sezonul 2014-2015 va atinge nivelul record de 713,4 milioane tone, cu 1,6% mai mult decât estima în luna iulie, ca urmare a recoltelor peste aşteptări din Rusia, Europa şi China.

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...