În plus, cei 125 de investitori instituţionali de pe întregul glob intervievaţi de Goldman Sachs estimează că nouă din cele aproximativ 130 de bănci testate de BCE ar urma să pice examenul, cel mai mari şanse fiind în cazul băncilor din Italia, Germania şi Grecia.
Banca Centrală Europeană va prelua activitatea de supervizare bancară în zona euro începând din luna noiembrie şi, înainte de acest pas, va evalua starea de sănătate a celor mai mari 128 de bănci din zona euro printr-o analiză amănunţită a calităţii activelor lor şi, de asemenea, a capacităţii lor de a face faţă şocurilor şi stresului.
Crucial pentru BCE este ca rezultatele testelor să fie în linie cu aşteptările pieţelor, în condiţiile în care precedentele runde de teste, derulate în 2010 şi 2011, au fost discreditate pentru că necesităţile de capital identificate de BCE au fost mult mai mici decât ceea ce considerau investitorii.
‘De data aceasta BCE este percepută că a gestionat bine procesul până acum, o dovadă fiind creşterea gradului de credibilitate’, se arată în raportul Goldman Sachs, potrivit căruia 89% din investitori cred că de data aceasta testele vor fi credibile, faţă de 70% la precedentul sondaj din luna octombrie.
Estimările investitorilor referitoare la cele 51 de miliarde de euro care vor fi trebui strânse de bănci sunt cu 23 de miliarde de euro mai mari decât estimările anterioare. În schimb, aşteptările referitoare la un scenariu extrem, potrivit căruia băncile vor fi nevoite să strângă peste 100 de miliarde de euro, au scăzut de la 18% în octombrie la 8% în prezent.
De asemenea, comparativ cu sondajul din luna octombrie, percepţiile investitorilor cu privire la băncile din Grecia, Europa Centrală şi Est şi Austria s-au deteriorat cel mai mult, în timp ce percepţiile cu privire la băncile spaniole s-au îmbunătăţit.
Băncile greceşti şi italiene sunt considerate cele mai probabile să nu treacă testele de stres ale BCE. Potrivit investitorilor intervievaţi de Goldman Sachs cele mai mari şanse de eşec sunt în cazul băncilor: Monte dei Paschi şi Banca Popolare di Milano, ambele din Italia, Piraeus, Eurobank şi Alpha Bank, toate din Grecia, Commerzbank (Germania), BCP (Portugalia), Raiffeisen Zentralbank (Austria) şi Banco Popular Espanol (Spania).