România şi Ucraina îşi vor notifica, cel puţin cu 42 de zile înaintea începerii, activităţile militare pe care le desfăşoară în zonele de frontieră, se arată în acordul privind măsuri de creştere a încrederii şi securităţii semnat la Kiev de miniştrii de Externe din cele două ţări.
Potrivit acordului remis de MAE, România şi Ucraina vor trimite câte doi observatori la activităţile militare notificabile, cu excepţia celor care nu au o durată mai mare de 48 de ore.
În ceea ce priveşte Insula Şerpilor, Ucraina se obligă să nu deţină şi să nu amplaseze aici armamente ofensive (tancuri, avioane, elicoptere de luptă).
Totodată, Ucraina şi România au dreptul să efectueze anual câte o inspecţie în zona de frontieră şi o vizită de evaluare la o unitate militară pentru a examina activităţile şi pregătirea în acea unitate. Acordul se aplică unei zone care cuprinde în România nordul judeţelor Maramureş, Suceava, Botoşani şi Tulcea şi estul judeţului Galaţi iar în Ucraina, sudul raioanelor de la frontiera de nord a României şi zona dintre Dunăre şi Limanul Nistrului.
Acordul este încheiat pe o perioadă de cinci ani, care se prelungeşte automat pe noi perioade de un an.
În cadrul aceleiaşi reuniuni de executiv urmează să fie aprobat un proiect de hotărâre pentru aprobarea Protocolului între Ministerul Afacerilor Interne din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Republica Serbia privind înfiinţarea şi funcţionarea unui Punct comun de contact la frontiera de stat româno-sârbă, semnat la Bucureşti la 31 mai 2013.