‘Suntem gata să ordonăm la 5 septembrie, la 15.00 ora Moscovei, încetarea focului, cu condiţia să se înregistreze un acord şi reprezentanţii Kievului să semneze planul de reglementare paşnică a conflictului’, se spune într-un comunicat comun semnat de cei doi pretinşi lideri ai autoproclamatelor republici populare Doneţk şi Lugansk, Aleksandr Zaharcenko şi Igor Plotniţkii.
Anterior, agenţia Reuters anunţa că un important lider al rebelilor proruşi din estul Ucrainei, Andrei Purghin, implicat în discuţiile cu Kievul, a declarat că, în cazul în care forţele ucrainene decretează o încetare a focului în estul Ucrainei, atunci şi forţele rebele ar putea face la fel.
‘Dacă există o încetare a focului reală din partea lor, atunci poate că vom înceta şi noi focul’, a declarat Andrei Purghin, un lider al autoproclamatei Republici Populare Doneţk, care urmează să participe la negocierile de pace cu Kievul vineri, la Minsk. ‘Vom vedea cum vor respecta încetarea focului’, a adăugat el.
Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat joi, pe marginea summitului NATO, că va ordona vineri o încetare a focului pentru forţele armate ucrainene care luptă împotriva separatiştilor proruşi, deschizând calea pentru punerea în aplicare a unui ‘plan de pace în etape’ pentru ţara sa.