Legea Sănătăţii va fi discutată miercuri în Guvern

Premierul Emil Boc şi ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, au avut o discuţie preliminară legată de proiectul Legii de organizare şi funcţionare a sistemului sanitar, urmând ca Executivul în ansamblul său să analizeze miercuri proiectul urmând ca apoi să intre în dezbatere publică.
Economica.net - mar, 27 dec. 2011, 13:46

„Premierul Emil Boc şi ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, au discutat pe marginea proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România. Acest proiect de lege va fi discutat în şedinţa de Guvern convocată pentru mâine, urmând să fie ulterior supus dezbaterii publice”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Tot astăzi, primul-ministru s-a întâlnit şi cu ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, cu care a discutat proiectul de modificare a Codului Fiscal, care vor fi analizate de Guvern tot miercuri. De altfel, proiectul de ordonanţă de urgenţă a fost discutat în primă lectură în cadrul ultimei şedinţe a Executivului.

Potrivit biroului de presă de la Palatul Victoria, modificările la Codul Fiscal cuprind „măsuri legislative privind sprijinirea mediului de afaceri, îmbunătăţirea administrării fiscale, simplificarea declarării şi plăţii impozitelor”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Elon Musk afirmă că Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului Reform UK
Miliardarul american Elon Musk a declarat duminică că deputatul britanic Nigel Farage ar trebui să demisioneze din funcţia de lider al partidului de extremă dreapta Reform UK, la doar câteva......
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Nicuşor Dan: Călin Georgescu are o şansă la CEDO
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu ...
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul Schengen terestru – touroperator
Circulația turistică a românilor către Bulgaria și Grecia va crește cu 40% în 2025, datorită intrării în spațiul ...
Datorită intrării României în spațiul Schengen terestru, touroperatorul IRI Travel anticipează o creștere de 40% a ...
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ţările de Jos: Ninsorile perturbă traficul rutier şi aerian
Ninsorile care au afectat duminică regiuni extinse din Ţările de Jos au provocat perturbări în transporturi, inclusiv ...