România participă la manevrele navale americano-ucrainene – Sea Breeze 2014

Manevre navale americano-ucrainene Sea Breeze 2014, în care sunt antrenate 12 nave de război şi vase de alimentare, au început luni în partea de nord-vest a Mării Negre, având ca obiectiv exerciţii în cadrul unei operaţiuni internaţionale pentru stabilirea şi menţinerea siguranţei navigaţiei într-o zonă de criză, a menţionat serviciul de presă al Ministerului Apărării al Ucrainei, citat de ITAR-TASS.
Economica.net - lun, 08 sept. 2014, 10:15
România participă la manevrele navale americano-ucrainene - Sea Breeze 2014

‘Exerciţiile, prevăzute pentru perioada 8-10 septembrie, vor avea loc în conformitate cu programul de cooperare bilaterală între ministerele apărării din Ucraina şi Statele Unite ale Americii, în conformitate cu planul pe 2014, aprobat prin decretul preşedintelui Ucrainei din 25 martie’, specifică instituţia de apărare a Kievului.

Aceste aplicaţii se desfăşoară în conformitate cu programul ‘Parteneriat pentru pace’, prin urmare, tradiţional, au fost invitate un număr de ţări, potrivit ministerului citat. Astfel, pe lângă Ucraina şi Statele Unite ale Americii, la aceste manevre participă Spania, Canada, România şi Turcia.

În plus, o serie de ţări şi-au trimis observatori la aceste manevre, între care Georgia, Norvegia, Suedia şi Franţa.

Două nave de război ale NATO – fregata canadiană Toronto şi fregata spaniolă Almirante Juan de Borbón – au pătruns recent în Marea Neagră, în timp ce alte două nave ale Alianţei Nord-Atlantice – Ross şi Commandant Birot – se află deja aici de la 3 septembrie.

Conform Convenţiei de la Montreux, vasele de război din state neriverane pot staţiona în Marea Neagră nu mai mult de 21 de zile, scrie ITAR-TASS.

Rusia şi SUA vor discuta la Moscova despre respectarea Tratatului privind forţele nucleare intermediare
     
Oficiali ruşi şi americani se vor întâlni joi la Moscova în cadrul unor consultări cu privire la aspecte legate de punerea în aplicare a Tratatului privind forţele nucleare intermediare, datând din anul 1987, a relatat agenţia de presă Interfax, citând Ministerul rus de Externe.

Acest tratat care prevede eliminarea rachetelor cu raza medie şi scurtă de acţiune, care a intrat în vigoare la 1 iunie 1988, prevede renunţarea la producerea, testarea şi implementarea rachetelor balistice şi de croazieră, lansate de la sol, cu raza medie – de la 1.000 până la 5.500 kilometri – şi scurtă – de la 500 până la 1.000 de km.

Un general rus a sugerat recent că Moscova ar putea să se retragă din acest tratat încheiat înainte de prăbuşirea URSS de către ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov şi preşedintele american Ronald Reagan.

‘Noi credem că acesta este un tratat important şi că ar trebui aplicat în mod corespunzător’, a declarat pentru Interfax Mihail Ulianov, directorul Departamentului pentru controlul armelor şi neproliferare din cadrul Ministerului rus de Externe.

‘Avem o serie de obiecţii serioase mai vechi şi mai noi, întrebări şi preocupări cu privire la politica SUA, vom aborda toate aceste probleme’, a afirmat diplomatul rus, indicând că partea rusă intenţionează să ceară ‘unele explicaţii’ partenerilor americani. SUA au acuzat Rusia la mijlocul acestei veri de încălcarea unor prevederi ale tratatului.

Se aşteaptă ca delegaţia americană să fie condusă de Rose Gottemoeller, asistentul secretarului de stat al SUA pe problematica de control al armelor.

Te-ar mai putea interesa și
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii din Prahova avertizează cu privire la riscul de avalanșe
Salvamontiştii prahoveni avertizează, sâmbătă, asupra posibilităţii declanşării unor avalanşe, în condiţiile în care în ultimele zile a nins destul de mult la altitudini mari, iar......
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul Donald Tusk la alegerile prezidențiale din Polonia
Primarul pro-european al Varșoviei, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat să fie candidatul alianței conduse de premierul ...
Primarul capitalei poloneze Varşovia, Rafal Trzaskowski, a fost desemnat sâmbătă candidat la alegerile prezidenţiale ...
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Țara europeană care va fi afectată masiv de expansiunea Inteligenței Artificiale
Irlanda este pe cale să devină următoarea țară care se confruntă cu o amenințare majoră la adresa rețelei sale electrice ...
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice ...