Poroşenko face o vizită surpriză la Mariupol pentru a-şi încuraja trupele să reziste în faţa separatiştilor

Preşedintele Petro Poroşenko a sosit luni în oraşul-port Mariupol pentru a încuraja trupele ucrainene şi cetăţenii acestei localităţi strategice de la Marea Azov să reziste în faţa unui posibil asediu al separatiştilor proruşi, consemnează agenţia Reuters.
Economica.net - lun, 08 sept. 2014, 13:29
Poroşenko face o vizită surpriză la Mariupol pentru a-şi încuraja trupele să reziste în faţa separatiştilor

‘Acesta este pământul nostru ucrainean şi nu îl vom da nimănui’, a scris Poroşenko pe contul său de Twitter. Odată ajuns la Mariupol, el a dat asigurări că va consolida apărarea oraşului prin trimiterea de noi tancuri, lansatoare multiple de rachete şi sisteme de apărare antiaeriană.

După ce au fost nevoite să se retragă în faţa contraofensivei insurgenţilor proruşi, sprijiniţi acum direct de trupele ruse, unităţile armatei ucrainene s-au regrupat la Mariupol, unde şi-au consolidat poziţiile defensive în faţa unui aşteptat asalt al separatiştilor.

O eventuală cădere a acestui oraş în mâinile rebelilor ar deschide acestora calea către Crimeea anexată de Rusia. De asemenea, importanţa strategică a zonei este dată şi de portul Mariupol, de unde sunt exportate produsele industriei siderurgice ucrainene.

Armistiţiul încheiat vineri cu rebelii a oprit cel puţin pentru moment atacul acestora la Mariupol, dar armata ucraineană susţine că unităţi ale sale de la periferia oraşului au fost atacate în noaptea de duminică spre luni.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de lapte brut, în urcare cu aproape 43%, în primele 3 trimestre. Producţia cea mai mare, la unt
Importurile de lapte brut, în urcare cu aproape 43%, în primele 3 trimestre. Producţia cea mai mare, la unt
Unităţile de procesare din România au colectat, în primele nouă luni ale anului, o cantitate de 960.594 tone de lapte de vacă, în creştere cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului......
MedLife are afaceri de peste 2 miliarde lei în primele nouă luni, cu 24% mai mari decât anul trecut
MedLife are afaceri de peste 2 miliarde lei în primele nouă luni, cu 24% mai mari decât anul trecut
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, are o cifră de afaceri consolidată pro-forma de ...
Jose Munoz, unul dintre primii non-asiatici numiți în conducerea Hyundai Motors
Jose Munoz, unul dintre primii non-asiatici numiți în conducerea Hyundai Motors
Constructorul auto sud-coreean Hyundai Motors l-a desemnat vineri pe Jose Munoz, responsabil pentru operaţiunile sale din ...
„Sfatul” lui Viktor Orban pentru Europa cu privire la sancțiunile impuse Rusiei
„Sfatul” lui Viktor Orban pentru Europa cu privire la sancțiunile impuse Rusiei
Uniunea Europeană trebuie să îşi regândească sancţiunile impuse Rusiei, pentru că aceste sancţiuni menţin preţurile ...