Kerry merge marţi în Orientul Mijlociu pentru a pune bazele unei coaliţii contra Statului Islamic

Secretarul de stat american John Kerry urmează să plece marţi într-un turneu în Orientul Mijlociu, ce include mai ales Iordania şi Arabia Saudită, pentru a pune bazele unei coaliţii internaţionale împotriva jihadiştilor Statului Islamic /SI/, a anunţat luni Departamentul de Stat, citat de AFP.
Economica.net - lun, 08 sept. 2014, 20:07
Kerry merge marţi în Orientul Mijlociu pentru a pune bazele unei coaliţii contra Statului Islamic

Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane a precizat că peste 40 de ţări ar participa într-un fel sau altul la această coaliţie împotriva ultraradicalilor armaţi ai SI, care controlează mari părţi din Irak şi Siria.

În vizită anunţată la Amman şi Jeddah, în Arabia Saudită, şeful diplomaţiei americane va discuta cu omologii săi despre ‘situaţia actuală din Irak’, potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt Jennifer Psaki.

Obiectivul coaliţiei internaţionale pe care Statele Unite încearcă de mai multe zile să o pună pe picioare este ‘coordonarea în faţa ameninţării reprezentate de SI’, a explicat dna Psaki.

În turneu în regiune, Kerry va discuta de asemenea despre ‘modul de a sprijini şi mai mult siguranţa şi stabilitatea guvernului irakian’ în curs de formare.

Purtătorul de cuvânt a repetat de asemenea cuvintele preşedintelui Barack Obama şi ale administraţiei sale potrivit cărora scopul Statelor Unite şi aliaţilor lor este de ‘a slăbi’ şi ‘învinge’ Statul Islamic.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...