‘Suntem în pre-campanie electorală, în mod oficial. Foarte multă tensiune politică. Vă asigur că, cel puţin din punctul de vedere al SRI, dezvoltările în plan politic, discursul politic, acţiunile politice nu ne interesează din punct de vedere al activităţii noastre. Lucrăm şi vom lucra totdeauna sub valorile clare şi adesea reiterate ale independenţei şi neutralităţii şi nici nu vom ieşi din ritmul nostru normal de activitate datorită acestor evoluţii importante, bineînţeles, în planul politic şi în planul societăţii. Deci vă asigur că vom respecta aceste criterii şi nu vom fi afectaţi nici de posibilele elemente de presiune politică inevitabile care se pun in asemenea context, nici de modul în care poate media va respecta activitatea noastră din această perspectivă’, a declarat directorul SRI, George Maior, la conferinţa ‘Regula de aur a bunei guvernanţe şi a luptei împotriva corupţiei: împletirea armonioasă a politicilor şi a acţiunilor de implementare’, organizată marţi de Institutul Aspen România.
El a mai spus că evoluţiile pozitive din România în lupta anticorupţie pot fi, într-un fel, exportate şi în alte state din regiune prin programe de asistenţă.
‘România este un exemplu pozitiv pentru multe state’ a completat şeful SRI.