Lovitură pentru Ferrari: Preşedintele Luca di Montezemolo şi-a anunţat demisia

Preşedintele Ferrari, Luca Cordero di Montezemolo, şi-a anunţat miercuri plecarea de la cârma celebrului constructor de automobile şi a echipei de Formula 1 a 'căluţului cabrat', începând cu data de 13 octombrie, potrivit unui comunicat al grupului Fiat.
Economica.net - mie, 10 sept. 2014, 08:25
Lovitură pentru Ferrari: Preşedintele Luca di Montezemolo şi-a anunţat demisia

Demisia lui Montezemolo, în vârstă de 67 de ani, va deveni efectivă începând cu 13 octombrie, a anunţat, miercuri, Fiat.

Marchionne, care şi-a exprimat public dezamăgirea privind performanţa echipei de Formula 1 a Ferrari, va prelua conducerea diviziei.

Discuţiile cu privire la viitorul Ferrari şi a potenţialului său în cursele de Formula 1 ‘au dus la dezacorduri care au devenit vizibile în ultimul weekend’.

‘Vreau să-i mulţumesc lui Luca Cordero di Montezemolo pentru tot ce a făcut pentru Fiat, pentru Ferrari şi pentru mine personal’, a afirmat Marchionne.

Fiat deţine 90% din Ferrari, care este o componentă cheie a planului lui Sergio Marchionne de a extinde producerea automobilelor sport de lux, pentru a concura mai bine cu Volkswagen AG, care deţine brandurile Audi şi Lamborghini, şi cu BMW.

Miercuri, acţiunile Fiat au urcat la bursa de la Milano cu 3%, la 7,93 de euro, anul acesta titlurile companiei înregistrând un avans de 33%, evaluând producătorul auto la 9,87 miliarde de euro (12,8 miliarde de dolari).

Montezemolo, care a preluat conducerea Ferrari în 1991, dorea să menţină statutul autonom al Ferrari, inclusiv plafonarea vânzărilor la aproximativ 7.000 de maşini pe an, pentru a menţine alura de exclusivitate a brandului. Astfel, a intrat în conflict cu Marchionne, care vrea majorarea producţiei, ca parte a procesului de fuziune dintre Fiat şi Chrysler Group LLC.

Demisia lui Luca Cordero di Montezemolo din 13 octombrie coincide cu ziua în care Fiat intenţionează să listeze Fiat Chrysler Automobiles la bursa de la New York, după finalizarea fuziunii cu producătorul auto american Chrysler.

Noua entitate are ca obiectiv dublarea profitului şi majorarea livrărilor anuale cu 61% în următorii cinci ani. Aceste obiective sunt sprijinite de un plan de investiţii de 55 miliarde de euro necesar extinderii brandurilor de lux, Maserati şi Alfa Romeo, şi transformarea Jeep într-un brand global.

Sediul central al noului grup auto Fiat Chrysler Automobiles (FCA) va fi mutat la Londra, a anunţat luna trecută directorul general Sergio Marchionne, confirmând astfel un transfer cu importante implicaţii politice pentru principalul grup industrial italian.

De 115 ani, sediul Fiat este la Torino, în timp ce Chrysler, companie cu care Fiat a fuzionat recent, are sediul la Auburn Hills, în apropiere de Detroit, SUA.

În luna ianuarie a acestui an, Fiat a ajuns la un acord pentru preluarea controlului deplin la Chrysler în schimbul sumei de 4,35 miliarde de dolari, operaţiunea urmând să dea naştere celui de al şaptelea constructor auto din lume.

Atunci, grupul italian a informat că noua companie, denumită FCA, va fi cotată în principal la New York şi secundar la Milano, urmând să fie înregistrată în Olanda, dar să aibă sediul fiscal în Marea Britanie.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...