Maria Schutz, supranumită „regina serelor”, trimisă în judecată pentru fraudare de fonduri europene

Procurorii anticorupţie din Craiova au trimis-o în judecată pe Maria Schutz, candidată în anul 2012 din partea PP-DD pentru un mandat de senator de Dolj, într-un nou dosar privind fraudarea de fonduri europene în agricultură.
Economica.net - joi, 11 sept. 2014, 11:55

Potrivit unui comunicat al Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Maria Schutz, administrator de fapt al SC Izmar SRL, este acuzată de instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei; instigare la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată.

Supranumită în presă ‘regina serelor’, Maria Schutz a fost membră a PSD, fiind în anul 2010 vicepreşedinta filialei PSD Dolj, după care a trecut la PP-DD, pe listele căruia a candidat în anul 2012 pentru un mandat de senator de Dolj.

Alături de Maria Schutz au fost trimişi în judecată Ionică Bădoi, administrator al SC Izmar SRL; Mihaela Baciu (fina Mariei Schutz), inspector superior la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Dolj, şi Dan Alexandru Cercel, consilier superior la APIA.

DNA susţine că, în cursul anului 2008, Maria Schutz l-a determinat cu intenţie pe Ionică Bădoi să semneze, în calitate de administrator al SC Izmar SRL, cererea de plată pe suprafaţă şi declaraţiile de suprafaţă aferente, pe care ulterior le-a înregistrat şi depus la APIA – Centrul Judeţean Dolj, cunoscând că acestea nu reflectau realitatea.

Concret, 2.000 ha din suprafaţa totală de 3.943,93 ha înscrisă în cererea de plată nu se aflau în exploatarea SC Izmar SRL, nefiind deţinute cu titlu valabil de aceasta.

În continuare, Maria Schutz a determinat-o pe fina sa, Mihaela Bunciu, inspector superior în cadrul APIA Dolj, să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, nerespectând în mod repetat prevederile înscrise în Manualul de instrucţiuni generale aferente Sistemului Integrat de Administrare şi Control (IACS).

Întrucât existau diferenţe între suprafeţele declarate de SC Izmar SRL şi suprafeţele determinate la plată, Mihaela Bunciu a modificat în sistemul informatic suprafeţele declarate de societate prin cererea de plată, diminuând unele parcele, astfel încât suprafaţa declarată să coincidă cu suprafaţa determinată şi, prin urmare, să fie emisă o decizie fără sancţiuni.

De menţionat este faptul că Mihaela Bunciu a accesat aplicaţia electronică folosind parolele de autentificare ale unora dintre colegii săi.

După ce s-a asigurat că sistemul informatic nu mai poate detecta erori sancţionabile, la data de 20 iulie 2008, Mihaela Bunciu a listat formularul P1 – Raport de control administrativ, prin care se atesta că datele referitoare la dosarul fermierului SC Izmar SRL nu prezintă erori în sistemul informatic.

Ulterior, dosarul a fost preluat de Alexandru Cercel, desemnat cu efectuarea celui de-al doilea control administrativ, care a confirmat acţiunile executate cu încălcarea reglementărilor legale de către Mihaela Bunciu, fără să fi verificat corespondenţa dintre valorile suprafeţelor menţionate că declarate de fermier cu cele consemnate de acesta în declaraţia ataşată cererii de plată.

Aceste acţiuni au avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de către SC Izmar SRL a unor fonduri europene în sumă de 919.473 lei (echivalentul a 274.953 euro), din care 655.377 lei (echivalentul a 195.980 euro) a reprezentat plată SAPS – FEGA, iar 264.095 lei (echivalentul a 78.973 euro) a reprezentat o plată FEADR.

În cauză s-a dispus indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Dolj, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Maria Schutz a fost trimisă în judecată în 2007, într-un alt dosar, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi bancrută frauduloasă în forma continuată, pentru că nu şi-a respectat angajamentele luate la achiziţia Serelor Codlea şi Orser din Oradea.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale, chiar dacă......
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, în valoare de 750 milioane de lei
UniCredit Bank a încheiat cu succes cea mai mare emisiune a sa pe piaţa locală de obligațiuni corporative negarantate, ...
UniCredit Bank anunță finalizarea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni corporative în lei (negarantate, de rang ...