Administratorii Electrica vor să-şi dea câte 90.000 de euro pentru privatizarea companiei – Document

La sfârşitul lui iulie, cei cinci mebri ai CA Electrica au votat pentru a-şi acorda un bonus de câte 90.000 de euro pentru succesul privatizării Electrica. Acţionarii n-au pus însă propunerea pe ordine de zi a viitoarei AGA
Economica.net - joi, 11 sept. 2014, 21:02
Administratorii Electrica vor să-şi dea câte 90.000 de euro pentru privatizarea companiei - Document

Consiliul de Administraţie al Electrica a votat în şedinţa din 30 iulie 2014 acordarea unui bonus de privatizare de 0,1% din valoarea încasată de stat  odată cu listarea pe bursă a companiei, La suma de 444 de milioane de euro încasată,  bonusul pentru membrii CA ar fi fost  de circa 440.000 de euro, circa 90.000 de euro pentru fiecare dintre 5 membri. Decizia CA mai trebuie ratificată şi de Adunarea Generală a Acţionarilor Electrica din 22 septembrie, pentru a deveni realitate. Însă, AGOA nu a pus pe ordinea de zi această propunere a CA, astfel încât ea nu se va materializa. Cel puţin deocamdată.

Cei cinci membri ai CA care ar fi vrut bonusul de 86.000 de euro sunt Marius Unţescu, preşedintele CA, Ioan Roşca, Constantin Dinescu, Niculae Pleşa  şi  Rareş Ion Popescu.

Ioan Roşca este şi directorul Electrica. În această calitate, el a înregistrat, în 2013,  de la companie şi firmele din grup, venituri anuale nete de 524.000 de lei, adică circa 120.000 de euro.

„Membrii CA au considerat că, potrivit contractului de mandat şi având în vedere succesul privatizării, sunt îndreptăţiţi să primească o bonificaţie. Acţionarii nu au fost de acord, aşa că nu se va întâmpla”, a explicat Roşca.

La Adunarea din 22 septembrie, se vor vota alţi membri ai CA. Cei cinci în funcţie sunt automat propuşi pentru vot, acestora adăugându-li-se încă 10.

Electrica a fost privatizată pe bursă în iunie. Statul mai păstrează 48%. Restul este împărţit între diverse persoane juridice, Bank of New York, berd şi diverse persoane fizice.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...