Ponta: Miniştrii care pleacă la Bruxelles vor avea discuţii tehnice cu CE şi FMI; nu au ce să negocieze

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat joi, la Bistriţa, că miniştrii care vor pleca săptămâna viitoare la Bruxelles pentru a se întâlni cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai FMI vor avea doar discuţii tehnice cu aceştia, pentru că 'nu au ce să negocieze'.
Economica.net - joi, 11 sept. 2014, 16:23
Ponta: Miniştrii care pleacă la Bruxelles vor avea discuţii tehnice cu CE şi FMI; nu au ce să negocieze

Premierul a precizat că negocierile oficiale vor avea loc la Bucureşti, la sfârşitul lunii noiembrie.

‘Informaţia adevărată este următoarea: la Bruxelles, ministrul de Finanţe, doamna Petrescu, cu ministrul Transporturilor şi probabil şi cu domnul Vâlcov, ministrul Bugetului, vor avea discuţii tehnice cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai FMI. Au discuţii tehnice, nu au ce să negocieze, pentru că nu se negociază nimic. Întâlnirea oficială, în cadrul programului pe care îl avem cu CE, FMI şi Banca Mondială, va fi la sfârşitul lunii noiembrie, la Bucureşti, evident în prezenţa mea. În rest, sunt discuţii tehnice pe care le-au mai avut şi cu alte ocazii miniştrii, care merg destul de des la Bruxelles’, a spus Ponta, într-o conferinţă de presă.

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi autorităţile române vor discuta săptămâna viitoare, la Bruxelles, despre pregătirea celei de-a doua rectificări a bugetului pentru 2014, a declarat joi, pentru AGERPRES, reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...