Vacanţe la ţară începând de la 175 de lei de persoană/6 zile

 Turiştii pot descoperi viaţa şi tradiţiile de la sat în cadrul ediţiei de toamnă a campaniei 'Vacanţe la ţară', care se desfăşoară începând de duminică până în 31 octombrie 2014.Tarifele practicate de proprietarii pensiunilor pentru actuala ediţie a programului 'Vacanţă la ţară' pornesc de la 175 lei/ persoană/6 zile la o pensiune de 2 margarete şi ajung la 290 lei/ persoană/6 zile la cele de 5 margarete.
Economica.net - Dum, 14 sept. 2014, 07:29
Vacanţe la ţară începând de la 175 de lei de persoană/6 zile

‘Pe lângă vremea care se anunţă a fi foarte frumoasă, turiştii care vor beneficia de programul Vacanţă la ţară vor avea parte de multe evenimente şi festivaluri. La 20 de ani de la înfiinţarea ANTREC, ne concentrăm mult pe crearea şi dezvoltarea unui calendar de evenimente, precum şi pe dezvoltarea asociaţiei şi a turismului rural în alte regiuni ale României. Spun asta pentru că fiecare zonă a ţării are ceva de oferit. Sunt sigur că turismul rural se va dezvolta în timp şi pe cursul Dunării, şi în alte regiuni mai puţin turistice, dar rurale ale ţării noastre’, subliniază Mişu Chiruc, presedintele executiv al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

Turiştii au incluse în tarif 5 nopţi cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică. Sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun.

Rezervările se pot face direct la pensiune, prin agenţiile membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) sau prin filialele ANTREC participante – Alba, Braşov, Covasna, Gorj, Maramureş şi Neamţ.

În Vacanţa la ţară turiştii pot participa la evenimente precum Festivalul Fructelor de Pădure (19-20 septembrie) de la Piatra Neamţ, Festivalul Sarmalelor (26-28 septembrie) de la Praid, Festivalul ‘Răvăşitul oilor’ (27-28 septembrie) de la Bran, Festivalul Pălăriilor şi Hora Satului (28 septembrie) de la Ruginoasa, Cupa Deltei la Ştiucă (3-5 octombrie) de la Crişan, Festivalul Castanelor – (11 octombrie) de la Tismana, Focul lui Sumedru (25-26 octombrie) de la Moieciu, Festivalul Hanurilor (31 octombrie – 1 noiembrie) de la Tupilaţi, Neamţ.

Vacanţa la ţară este organizată de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Te-ar mai putea interesa și
Liderul conservatorilor germani promite că țara va avea un rol mai important în UE dacă CDU va câștiga alegerile
Liderul conservatorilor germani promite că țara va avea un rol mai important în UE dacă CDU va câștiga alegerile
Liderul Uniunii Creştin-Democrate din Germania (CDU), Friedrich Merz, a promis sâmbătă că ţara sa va avea un rol mai important în interiorul Uniunii Europene dacă blocul conservator german va......
Compania Alro Slatina se arată optimistă în privința accesului său pe piața nord-americană, dominată în ultimii ani de producătorii din China
Compania Alro Slatina se arată optimistă în privința accesului său pe piața nord-americană, dominată în ultimii ...
Perspectivele pentru exporturile de aluminiu românesc cât şi european pe piaţa nord-americană, dominată în ultimii ...
Ciolacu: Agențiile de rating confirmă stabilitatea macroeconomică a României
Ciolacu: Agențiile de rating confirmă stabilitatea macroeconomică a României
Agenţiile de rating confirmă stabilitatea macroeconomică a României, a afirmat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, relatează ...
Uniunea Creştin-Socială solicită limitarea cererilor de azil primite de Germania la 100.000 pe an
Uniunea Creştin-Socială solicită limitarea cererilor de azil primite de Germania la 100.000 pe an
Uniunea Creştin-Socială (CSU), partenerul bavarez al Uniunii Creştin-Democrate din Germania (CDU), a adoptat sâmbătă ...