CE va relansa măsura de sprijinire a statelor membre afectate de embargoul impus de Rusia

Comisia Europeană va relansa săptămâna viitoare măsura de sprijinire a statelor membre afectate de embargoul impus de Rusia dar cu o nouă alocare bugetară, a anunțat duminică, la RuralFest, comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș.
Economica.net - lun, 15 sept. 2014, 05:35
CE va relansa măsura de sprijinire a statelor membre afectate de embargoul impus de Rusia

‘Săptămâna viitoare vom relansa această măsură de sprijinire a producătorilor agricoli afectați de embargoul rusesc dar cu o nouă alocare bugetară. Aici este vorba în primul rând de acțiuni pe piață pentru a evita căderea prețului din cauza unui surplus de producție în urma imposibilității exporturilor către Rusia. Am suspendat măsura pentru că suma inițială de 125 milioane de euro a fost atinsă prin notificările înaintate de statele membre. Într-adevăr, Polonia a notificat cel mai mult dar este și printre țările cele mai afectate’, a explicat Dacian Cioloș.

Potrivit sursei citate, Comisia Europeană ia în calcul și adoptarea altor măsuri în acest sector.

‘Ne gândim și la alte măsuri de compensare dar care vor fi țintite pentru producătorii care au fost afectați direct de faptul că nu au putut exporta către Rusia. Am anunțat deja că am dublat alocarea bugetară pentru promovare pe piața externă de la 30 de milioane de euro, prevăzute inițial, pentru sesiunea de proiecte de promovare care se desfășoară acum, la 60 de milioane de euro’, a adăugat Cioloș.

Comisia Europeană a anunțat, în 10 septembrie, că a decis să suspende alocarea unor ajutoare în valoare de 125 de milioane de euro destinate sprijinirii producătorilor europeni de fructe și legume perisabile, în contextul restricțiilor impuse de Rusia, din cauza ‘numărului disproporționat de mare de solicitări’ venite în special din partea producătorilor polonezi, transmite AFP.

Potrivit unei surse europene, această decizie este motivată de ‘îndoieli serioase’ cu privire la validitatea datelor trimise de Polonia, în condițiile în care producătorii polonezi au reclamat 87% din ajutoarele totale deblocate la data de 18 august de Bruxelles.

Măsurile de sprijin anunțate în august vizează tomatele, morcovii, ardeii, varza albă, conopida, castraveții, ciupercile, merele, perele, fructele roșii, strugurii de masă și kiwi.

Comisia Europeană a adăugat celor 125 de milioane de euro destinate sprijinirii producătorilor europeni alte 30 de milioane de euro pentru promovarea produselor agricole europene în ideea de a le permite să-și deschidă noi piețe de desfacere.

La începutul lunii august, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret care interzice importurile de produse agricole și alimentare provenite din țările care au impus sancțiuni Rusiei în contextul crizei din Ucraina. Lista include produse din carne și lapte precum și fructe și legume provenite din SUA, UE, Canada, Australia și Norvegia. Embargoul nu include însă produsele și alimentele pentru copii.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat recent că România nu va fi afectată în mod direct de decizia Rusiei de a interzice importurile de produse alimentare din SUA și Uniunea Europeană (UE), deoarece exporturile nu erau foarte mari, undeva la 41 de milioane de euro în 2013.

Te-ar mai putea interesa și
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
TeraPlast cumpără activele pentru producția de țevi din PVC și polietilenă ale companiei ungare Wavin
Grupul TeraPlast a anunțat achiziția activelor pentru productia de tevi din PVC si PE, detinute de Wavin Ungaria (business-ul de Constructii si Infrastructura al Orbia)....
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini diesel – analiză
Șase state din Europa Centrală și de Est, printre care și România, creștere majoră a înmatriculărilor de mașini ...
Deși numărul de mașini noi cu motoare diesel scade în Europa, șase state din zona Central-Estică continentului au raportat ...
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procurorii olandezi au renunţat la acuzaţiile care îi vizau pe foştii directori de la ING şi ABN Amro
Procuratura din Ţările de Jos a anunţat miercuri că nu îi va trimite în judecată pe foştii directori generali ai ...
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Marea Britanie va debloca 225 de milioane de lire pentru echipamente militare pentru Ucraina
Regatul Unit va debloca 225 de milioane de lire sterline (273 de milioane de euro) pentru echipamente militare pentru Ucraina, ...