Interviu – Daniel Constantin: Producţia agricolă „arată” bine

Fermierii români vor primi avansul pentru plăţile pe suprafaţă începând din 16 octombrie 2014, a declarat vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă - AGERPRES.
Economica.net - lun, 15 sept. 2014, 09:24
Interviu - Daniel Constantin: Producţia agricolă

Acesta susţine că fermierii vor primi 50% din subvenţiile acordate pe suprafaţă pentru anul 2014, sumele totale alocate fiind de peste 600 de milioane de euro.

Potrivit sursei citate, 2014 ar putea fi al doilea an consecutiv în care s-ar putea înregistra o balanţă comercială pozitivă cu produse agroalimentare, ţinând cont de volumul mare de export care se realizează, de regulă, în partea a doua a anului.

Ministrul Agriculturii a adăugat că introducerea unui sprijin financiar cuplat pentru bovine şi ovine va fi ‘extrem de stimulativ pentru revigorarea zootehniei’.

Daniel Constantin a mai vorbit despre situaţia culturilor agricole, despre stadiul negocierilor pe noul Program National pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), precum şi de noutăţile privind relaţiile comerciale cu China.

AGERPRES: Cum arată producţia vegetală în acest moment şi ce estimări puteţi face pentru porumb şi floarea soarelui?

Daniel Constantin: După cum bine ştiţi am avut anul acesta la grâu o producţie mai bună decât anul trecut. Am înregistrat nu numai o creştere în volum ci şi o creştere a productivităţii pe hectar. Dacă anul trecut, la grâu, aveam 3,45 tone pe hectar, anul acesta am crescut la 3,6 tone pe ha. Sigur, sub aşteptările pe care le aveau fermierii în luna mai şi iunie, pentru că ploile au redus din nou producţia. Pe ansamblu, ne-am aşteptat la peste 8 milioane de tone de grâu. În schimb, la rapiţă suntem campioni în 2014. La porumb şi la floarea soarelui a început recoltatul, iar culturile arată bine. La fel ca şi în cazul grâului, nu fac prognoze pe producţii. Ceea ce cred că nu s-a discutat foarte mult şi aş vrea să vă mai spun este că pe primele cinci luni ale anului 2014 am avut un volum al exportului mult mai mare decât pe primele 5 din 2013. România a exportat produse agroalimentare de 1,765 miliarde de euro, cu 225 de milioane de euro mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Eu zic că lucrurile au mers bine din acest punct de vedere, chiar dacă nu suntem pe plus, nu avem excedent, ci un deficit de 182 de milioane de euro, experienţa ne arată că volumul cel mai mare de export este în a doua parte a fiecărui an şi atunci există premise importante să avem al doilea an consecutiv cu balanţă pozitivă.

AGERPRES: Ce contribuţie estimaţi că va avea agricultura în economie în anul 2014? INS a anunţat pentru primul semestru o contribuţie negativă cu -0,3%.

Daniel Constantin: Instituţiile financiar-bancare au început să îmbunătăţească cifrele. Dacă la începutul anului aveau altă opinie, acum, după ce am văzut rezultatele, au îmbunătăţit semnificativ aceste cifre. Iar acesta este un semnal pozitiv pentru piaţă. De asemenea, eu sper ca şi preţul să fie unul bun, astfel încât fermierul să fie mulţumit de anul agricol, adică nu numai din punct de vedere al producţiei, ci şi al profitului pe care îl vor obţine. Eu sper ca producătorii să fie mulţumiţi. Pe de altă parte, eu cred că din anul 2015, după ce vom introduce măsurile pe care le vizăm, atât pentru producţia vegetală cât şi pentru cea zootehnică, agricultura ar mai putea cunoaşte un salt pe această pantă de creştere pe care a ajuns. Vreau să vă reamintesc că din 16 octombrie plătim avansurile pentru plăţile pe suprafaţă, vreo 600 de milioane de euro. Astfel, pentru campania din 2014, plăţile încep teoretic la 1 decembrie, dar noi începem să dăm avansurile din 16 octombrie. Pentru acest an, vorbim de 139 de euro pe hectar plata europeană, la care se mai adaugă 21 de euro pe hectar de la bugetul de stat, iar avansul de 600 de milioane de euro reprezintă 50% din cei 139 de euro. Pentru bovine introducem un sprijin cuplat, sper ca şi Comisia Europeană să reacţioneze pozitiv, pentru că noi am transmis toate datele până la 1 august.

Dacă în anul 2013, ajutorul pe cap de animal la bovine era de 500 de lei, în anul 2014 media este undeva la 700 de lei pe cap de animal, la cei cu vaci de lapte, iar din anul 2015 se va mai adăuga pentru cei cu vaci de lapte suma de 250 de euro pe cap de animal, o sumă în creştere până în 2020. Cei care au vită de carne vor primi 300 de euro pe cap de animal. Cred că este un ajutor extrem de stimulativ ca să putem vorbi de revigorarea zootehniei. Acelaşi lucru se întâmplă şi la ovine pentru că, pe lângă ajutorul care îl au astăzi, de 38,5 lei/cap, se va introduce încă un sprijin de 7 euro pe cap de animal.

AGERPRES: De unde vor proveni toţi aceşti bani? Din fonduri naţionale sau din cele europene?

Daniel Constantin: Este vorba de fonduri europene. Este un sprijin cuplat. Comisia Europeană ne permite ca din valoarea maximă pe care o avem pentru plăţi directe, de 1,4 miliarde de euro în 2015, să avem 15 procente pentru plăţile cuplate. Noi vrem ca să introducem anul acesta, pentru prima dată, plăţile cuplate la bovine, ovine pentru carne şi lapte, iar dincolo de acestea o să fie un sprijin şi pe zona de legume-fructe, sere, solarii, respectiv pentru castraveţi, roşii sau cartofi, ajutoare pentru aceste sectoare care nu prea au beneficiat până acum.

AGERPRES: V-aţi întors recent din China. Ce noutăţi aveţi?

Daniel Constantin: Noi aşteptăm să se concretizeze acum primul export de carne de porc, pentru că avem avansate toate demersurile cu o companie, Smithfield, aceasta având şi proprietar din China. Nu mai este în curtea noastră. Am discutat cu ei şi ne-au spus că este o chestiune de zile ca această companie să fie listată pe site-ul autorităţilor chineze, după care se pot face exporturile. Pe exporturile de animale vii, acolo trebuie să clarificăm o situaţie pentru că am avut acea formă atipică a ‘bolii vacii nebune’ care nu produce efecte şi nu trebuie să aibă restricţii la export. Sigur, China va acorda o mare atenţie normelor sanitare veterinare de calitate.

AGERPRES: Cât de tare au fost afectate aceste relaţiile de export cu China odată cu apariţia acestor boli?

Daniel Constantin: Sigur că au fost afectate, dar nu semnificativ. Va fi o întârziere, însă ele se vor concretiza. Am văzut o dorinţă foarte mare, de la cel mai înalt nivel, preşedinte, primul-ministru, în toate discuţiile oficiale pe care le-am avut, numai că serviciile tehnice, cele veterinare, trebuie să pună toate problemele la punct. Odată ce vor fi sigure din acest punct de vedere şi se va clarifica că este o formă atipică, exporturile de animale vii vor începe. Pe ovine am semnat un memorandum cu ocazia vizitei ministrului Agriculturii din China din luna iunie şi aşteptăm acum să vină să semneze protocolul sanitar-veterinar. S-au făcut toate demersurile. Am avut discuţii şi la nivel tehnic cu autorităţile veterinare (AQSIQ), care primiseră toate documentele şi erau în faza de analiză. Sper să le semnăm cât mai repede. Nu vorbim doar de ovine ci şi de miere şi de alte produse care au fost trecute în acel memorandum de colaborare.

AGERPRES: Ce produse româneşti aţi văzut pe piaţa chineză?

Daniel Constantin: Vinul românesc este un produs pe care l-am văzut. Sigur, sunt şi alte produse, dar vinul este cel mai răspândit. Este o piaţă care a cunoscut o creştere extraordinară în ultimul timp. Ei nu erau mari consumatori, dar în ultimii 10 ani au început să consume destul de mult vin şi mă bucur că sunt câteva companii româneşti care erau prezente şi în restaurante.

AGERPRES: Ce ne puteţi spune despre forumul China-Europa Centrală şi de Est care va avea loc la Bucureşti, pentru prima dată în afara Chinei?

Daniel Constantin: În fiecare an are loc un forum dintre China şi Europa Centrală şi de Est (ECE) din care fac parte 16 state, între care şi România, unele membre ale UE, altele nu. Nu s-a organizat până acum în afara Chinei în niciun an acest forum. A fost un efort diplomatic extraordinar ca România să organizeze acest forum. Este primul an când au luat o decizie să organizeze în afară şi a fost o bătălie între noi şi Bulgaria, bineînţeles nu una afişată, pentru că şi ei doreau să organizeze un astfel de eveniment. Faptul că după vizita ministrului Agriculturii din China s-a decis organizarea în România, eu cred că este un succes diplomatic pentru că, dincolo de discuţiile directe cu ministrul Agriculturii, am avut discuţii directe cu miniştrii din cele 16 state. Majoritatea şi-au dat acordul ca România să organizeze acest forum.

Cu alte cuvinte, la Indagra, va avea loc o masă rotundă a miniştrilor din cele 16 state împreună cu ministrul Agriculturii din China, în care vom căuta cele mai bune metode de colaborare între statele noastre, în beneficiul ambelor părţi. Piaţa din China este o piaţa imensă, iar ei vor sa atragă cât mai multe produse din zona aceasta. România s-a oferit să fie chiar o poartă de intrare şi de aceea vrem să creăm un centru special pentru exporturile de produse agroalimentare din ECE. Sper să reuşim acest lucru. Vom avea câte un stand pentru fiecare din statele participante, din cele 16, la care se adaugă 10 standuri pentru agenţii comerciali din China, care vor să expună la Indagra.

AGERPRES: Ce veşti mai aveţi de la Bruxelles despre noul PNDR?

Daniel Constantin: Nu am primit încă observaţiile de la Comisie. Este o chestiune de zile. Nu sunt foarte multe observaţii. Până acum au fost doar discuţii neoficiale. CE o să transmită observaţiile oficiale pe care o să le asumăm. Sper să avem cât mai repede răspunsul ca să putem să dăm drumul la măsuri.

AGERPRES: Vrei să daţi drumul la toate măsurile din noul program în toamna aceasta?

Daniel Constantin: Da. Vrem să deschidem cât mai repede măsura de finanţare a mediului rural. Cum a fost măsura 322 din actualul PNDR. Avem în continuare nevoie de canalizare, de apă, de drumuri, care trebuie făcute cât mai repede. Vrem să dăm drumul la cele 370 de milioane de euro pentru organizaţiile de udători ca să înceapă reabilitarea sistemelor de irigaţii. Sunt condiţii mult mai bune şi fermierii aşteaptă să deschidem măsura de investiţii în exploataţii agricole, măsura 121. Acolo finanţările pot ajunge şi până la 90% parte nerambursabilă şi atunci de aceea cred că nu s-au îngrămădit foarte tare la măsura pe care am deschis-o în luna mai, pentru că aşteaptă noul PNDR cu condiţii mult mai relaxate

Te-ar mai putea interesa și
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după România, și a lansat o platformă dedicată de televiziune cu plată cu......
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...