Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis, luni, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti şi a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Theodor Berna, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 18.09.2014 până la data de 17.10.2014 inclusiv.
Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Berna Theodor, administrator al SC Tehnologica Radion SRL Bucureşti, una dintre cele mai mari companii de construcţii din România, a fost arestat preventiv la data de 19 august pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.
Potrivit unui comunicat de presă al PCA Ploieşti, opt administratori ai mai multor societăţi comerciale sunt cercetaţi în acest dosar, fiind acuzaţi că au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale nereale urmate de transferuri de bani, în scopul ascunderii provenienţei ilicite a acestora, sume care ulterior au fost retrase în numerar din conturile unor societăţi comerciale de tip fantomă.
Prejudiciul estimat este în cuantum de 104.940.660 lei (23 milioane euro) rezultat din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală şi de 353.089.030 lei ( 78,5 milioane euro) din săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, se arată în comunicatul PCA Ploieşti.
Iniţial, două persoane au fost reţinute, respectiv Theodor Berna, administrator la SC Tehnologica Radion SRL Bucureşti şi la SC Teloxim Con SRL Bucureşti, şi Florian Bujoreanu, administrator la SC Proiect Alfa Capital SRL Bucureşti.
Ulterior, doar Berna Theodor a fost ajuns în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, el aflându-se în prezent în arest.
Potrivit datelor furnizate AGERPRES de PCA Ploieşti, procurorii care instrumentează dosarul au dispus măsuri asiguratorii faţă de asupra tuturor conturilor şi bunurilor deţinute de Theodor Berna, care este inculpat în dosar, asupra celor deţinute de societatea al cărei administrator este acesta, SC Tehnologica Radion, care are calitatea de suspect în dosar, dar şi asupra celor deţinute de alte trei societăţi care au aceeaşi calitate, respectiv SC Teloxim Con SRL, controlată tot de Theodor Berna , SC Texim Construct SRL şi SC Proiect Alfa Capital SRL.