„Trebuie să ne obişnuim cu această decizie stranie a Gazprom şi să privim acest lucru cu calm. Nu exclud ca acest joc de-a „uite reducerea, nu e reducerea” va continua. E un joc prin care se doreşte să se transmită o stare de nervozitate, iar cei care fac astfel de jocuri vor pierde mult la capitolul credibilitate”, a spus Nicolescu.
Ministrul ministrul Delegat pentru Energie a anunţat luni că livrările de gaze ruseşti în România vor fi reduse cu 10% de marţi până duminică, precizând că populaţia nu avea de suferit nici în cazul unei ierni extreme.
În acest moment, România are în depozite 2,5 miliarde de metri cubi de gaze şi va avea 2,8 miliarde la sfârşitul ciclului de înmagazinare, faţă de 1,8 miliarde mc cât a estimat Autoritatea de Reglementare că este suficient pentru această iarnă.
La sfârşitul săptămânii trecute a intrat în vigoare o nouă serie de sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei care implică restricţionarea accesului la pieţele de capital ale UE pentru unele companii petroliere şi din domeniul apărării. În special, UE a restricţionat accesul la pieţele de capital europene pentru Rosneft, Transneft şi ramura petrolieră a gigantului Gazprom – Gazprom neft.
În plus, UE a interzis companiilor europene să ofere partenerilor ruşi servicii privind prospecţiunile şi extracţia de petrol la mare adâncime în zona arctică, precum şi în cadrul proiectelor legate de gazele de şist, potrivit documentului publicat vineri de Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.