Cumulul pensiei cu salariul, permis prin abrogarea unor prevederi ale Legii 329/2009 – Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri abrogarea unor prevederi din Legea 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice astfel încât se elimină interdicţia cumulului pensiei cu salariul.
Economica.net - mie, 17 sept. 2014, 12:31
Cumulul pensiei cu salariul, permis prin abrogarea unor prevederi ale Legii 329/2009 - Camera Deputaţilor

Propunerea legislativă pentru abrogarea unor prevederi din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, care a fost respinsă de Senat în 2 septembrie, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 220 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 41 de abţineri, scrie Agerpres.

Raportul comun al Comisiei de muncă şi al Comisiei de buget, pe care plenul şi l-a însuşit şi votat, prevede că eliminarea interdicţiei cumulului pensiei cu salariul se aplică în cazul angajaţilor sistemului public pentru care nivelul pensiei nete aflată în plată depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului aprobat în legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

În acelaşi document se precizează că adoptarea propunerii legislative este necesară deoarece ‘prin stabilirea imperativă a limitei cuantumului pensiei până la care se poate realiza cumulul cu salariul se produc discriminări, dar şi limitări ale accesului şi dreptului la muncă în sistemul public pentru persoane cu pregătire temeinică experienţă şi expertiză în anumite domenii cum ar fi apărare, ordine publică siguranţă naţională, compartimentele de protecţie a informaţiilor clasificate, departamentele de poliţie comunitară, oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară precum şi multe alte autorităţi şi instituţii publice’.

‘Interdicţiile şi obligaţiile impuse de Guvernul Boc au ofertat prin limitare şi dreptul la pensie şi dreptul la muncă. Prin promisiunile pe care le-am făcut în 2012 am stabilit că vom repara aceste nedreptăţi şi, practic, susţinem acest proiect de lege în forma adoptată de comisii, deoarece esenţa legitimităţii constituţionale a restrângerii exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi este tocmai caracterul excepţional şi temporar al acestei legi’, a afirmat în plenul Camerei Deputaţilor Codrin Scutaru, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Deputata PSD Ana Birchall a precizat că ‘prin această iniţiativă legislativă, se va putea repara o nedreptate a regimului Boc – Băsescu, românii îşi vor putea completa veniturile prin cumulul pensiei cu salariul şi (…) se comite încă o măsură de dreptate socială’.

Liderul grupului PNL, George Scutaru, a anunţat că liberalii susţin propunerea, ‘fiind consecvenţi în atitudinea partidului din ultimii trei ani’.

Liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, a anunţat că grupul său se va abţine de la vot, pentru că Guvernul nu convinge că are soluţii pentru tineri iar actul normativ ‘le blochează tinerilor accesul la locurile de muncă’.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...