Qatarul o asigură pe Merkel că nu finanţează Statul Islamic

Cancelarul german Angela Merkel a primit asigurări miercuri de la Qatar că nu oferă sprijin financiar Statului Islamic, în timp ce liderii europeni şi-au intensificat eforturile diplomatice pentru a consolida o alianţă de combatere a grupului jihadist, relatează agenţia DPA.
Economica.net - joi, 18 sept. 2014, 05:33
Qatarul o asigură pe Merkel că nu finanţează Statul Islamic

‘Qatarul nu a sponsorizat şi nu ar sponsoriza niciodată organizaţii teroriste’, a declarat emirul, şeic Tamim Bin Hamad Al-Thani, într-o conferinţă de presă după discuţii cu Merkel la Berlin.

Qatarul a fost acuzat în mod repetat că oferă sprijin financiar grupurilor extremiste, inclusiv Statului Islamic, care a luat sub control zone vaste din Irak şi Siria în ultimele luni, scrie Agerpres.

Merkel a afirmat că a discutat deschis despre aceste acuzaţii cu Tamim şi că el ‘a asigurat în mod credibil’ că informaţiile potrivit cărora ţara sa a finanţat grupuri teroriste sunt false.

‘Nu am niciun motiv să mă îndoiesc de cuvântul emirului’, a spus ea, adăugând că atât Qatarul cât şi Germania se opun ‘brutalităţii şi intoleranţei’ Statului Islamic.

Vizita de două zile a emirului în vârstă de 34 de ani este prima în Germania – cea mai mare economie a Europei – după ce el a preluat puterea în Qatar de la tatăl său în urmă cu un an.

În plus faţă de acuzaţiile că sprijină grupuri teroriste, micul stat din Golf s-a confruntat cu apeluri de la state arabe pentru a nu-i mai susţine pe liderii Frăţiei Musulmane, aminteşte DPA.

Săptămâna trecută, Qatarul a cedat presiunii şi a fost de acord să expulzeze membrii Frăţiei Musulmane de pe teritoriul său.

Discuţiile emirului la Berlin au avut loc înaintea unei întâlniri la Paris între preşedintele francez Francois Hollande şi regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, ţară ce se învecinează atât cu Irakul cât şi cu Siria.

Iordania şi Qatarul sunt printre cele 10 state arabe care s-au angajat să sprijine coaliţia de aproximativ 40 de ţări condusă de Statele Unite pentru a pune capăt ameninţării reprezentate de militanţii Statului Islamic.

Germania şi Franţa sprijină de asemenea lupta împotriva grupului jihadist. Luna trecută, Berlinul a spart un tabu naţional cu privire la trimiterea de arme în zone de conflict internaţional prin furnizarea de echipamente militare kurzilor ce luptă contra Statului Islamic în nordul Irakului.

Te-ar mai putea interesa și
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat duminică seara primarul general al Capitalei,......
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă ...
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...