SUA: Camera Reprezentanţilor aprobă planul de ajutor destinat rebelilor sirieni

Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a votat miercuri în favoarea unui plan de ajutor destinat rebelilor sirieni moderaţi care încă trebuie aprobat de Senat, prima parte a strategiei lui Barack Obama împotriva grupului Statul Islamic /SI/, informează AFP.
Economica.net - joi, 18 sept. 2014, 07:20
SUA: Camera Reprezentanţilor aprobă planul de ajutor destinat rebelilor sirieni

Reprezentanţii au adoptat măsura sub forma unui amendament la o lege a finanţelor, cu 273 de voturi contra 156. Mulţi parlamentari ai ambelor părţi, democraţi şi republicani, au votat împotrivă, un semn că Congresul este departe de a fi unit în spatele preşedintelui american în războiul contra SI, scrie Agerpres.

Legea finanţelor astfel amendată urmează a fi supusă unui vot mai târziu în aceeaşi zi, iar Senatul va vota până la sfârşitul săptămânii, începând chiar de joi.

Planul aprobat de Cameră nu da mână liberă Pentagonului să îi echipeze şi antreneze pe rebelii sirieni. El impune administraţiei să prezinte Congresului la fiecare 90 de zile un raport asupra punerii sale în aplicare, numărului de combatanţi instruiţi, selecţiei grupurilor siriene beneficiare de ajutor şi utilizării armelor şi echipamentelor furnizate.

El nu include fonduri suplimentare pentru finanţarea operaţiunii şi clarifică faptul că nu constituie o autorizaţie pentru desfăşurarea de soldaţi în conflict.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...