National Bank of Greece ar putea obţine 1,5 miliarde de dolari din vânzarea a 40% din Finansbank

Cel mai mare grup bancar elen, National Bank of Greece (NBG), a angajat Goldman Sachs Group şi alte bănci pentru a intermedia vânzarea unei participaţii de 40% în subsidiara sa din Turcia, Finansbank, printr-o ofertă secundară, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Economica.net - joi, 18 sept. 2014, 09:39
National Bank of Greece ar putea obţine 1,5 miliarde de dolari din vânzarea a 40% din Finansbank

Morgan Stanley şi Bank of America Corp sunt de asemenea coordonatori globali ai vânzării de acţiuni, tranzacţia urmând să fie demarată anul acesta, susţin sursele.

Luna trecută, adjunctul şefului NBG, Paula Hadjisotiriou, a anunţat că banca intenţionează să vândă 40% din Finansbank până la sfârşitul lui 2015.

Pe baza capitalizării de piaţă a Finansbank, NBG ar putea obţine în urma tranzacţiei aproximativ 1,5 miliarde de dolari. Joi dimineaţă, banca turcă a anunţat că-şi va dubla capitalul la 12 miliarde de lire (5,4 miliarde de dolari).

Băncile elene, care au obţinut anul acesta de la investitori peste 8,3 miliarde de euro (10,7 miliarde de dolari), ar putea avea nevoie de capital suplimentar pentru a rezolva problema creditelor neperformante, se arată într-un recent raport publicat de FMI.

Finansbank a contribuit cu 1,1 miliarde de lire la profitul NBG din 2013, cu 9% mai puţin decât în 2012. NBG a achiziţionat în 2006.

‘Repetăm poziţia noastră că banca va vinde o participaţie minoritară, fără a decide când sau în ce fel’, a afirmat un purtător de cuvânt al băncii elene, Dimitris Spyropoulos. Reprezentanţii Goldman Sachs, Morgan Stanley şi Bank of America nu au comentat informaţia.
National Bank of Greece a revenit pe profit anul trecut, datorită rezultatelor foarte bune obţinute de divizia din Turcia, Finansbank, a costurilor de finanţare mai scăzute şi a reducerii provizioanelor pentru creditele neperformante. În 2013, NBG a înregistrat un profit net de 809 milioane de euro, faţă de pierderi de 2,14 miliarde de euro, în 2012.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank).

Te-ar mai putea interesa și
Un nou parc fotovoltaic al Simtel, în avizare finală la ANRE
Un nou parc fotovoltaic al Simtel, în avizare finală la ANRE
Compania românească Simtel Team urmează să primească autorizația de înființare de la ANRE pentru un parc fotovoltaic de 5,4 MW, care urmează să fie construit în județul Sibiu....
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact speră să obțină anul acesta autorizația pentru proiectul de 400 de milioane de euro din Barbu Văcărescu
Dezvoltatorul Impact, deținut de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a încheiat anul 2024 cu mai multe apartamente vândute ...
Marcel Boloș: Lansăm apeluri de 980 de milioane de euro pentru a proteja vieţile oamenilor, reduce facturile şi creşte eficienţa energetică în regiune
Marcel Boloș: Lansăm apeluri de 980 de milioane de euro pentru a proteja vieţile oamenilor, reduce facturile şi creşte ...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pregăteşte 13 apeluri de proiecte prin Programul Dezvoltare Durabilă, ...
ANPC dispune închiderea pentru o perioadă de până la șase luni a fabricii de panificaţie Koksal, din județul Ilfov
ANPC dispune închiderea pentru o perioadă de până la șase luni a fabricii de panificaţie Koksal, din județul Ilfov
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus închiderea pentru o perioadă de până la şase luni a fabricii de ...