CCR despre legile „Big Brother”: Autorităţile au metode speciale de supraveghere sau cercetare a terorismului

Reacţia CCR vine după ce directorul SRI, George Maior, şi procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la apariţia unor vulnerabilităţi în planul securităţii naţionale şi în investigarea actelor de corupţie, după ce judecătorii constituţionali au declarat ca neconstituţionale legile care se referă la retenţia datelor şi identificarea utilizatorilor de cartele preplătite.

Într-un comunicat de presă remis joi AGERPRES, CCR explică motivele pentru care a declarat neconstituţionale cele două legi „Big Brother”, subliniind că directiva CE din acest domeniu a fost invalidată de Curtea de Justiţie a UE, legi asemănătoare au fost deja declarate ca fiind neconstituţionale în patru state membre UE şi sunt puţine state europene care au reglementat obligaţia identificării utilizatorilor de cartele preplătite.

Astfel, CCR arată că, la nivelul Uniunii Europene, a fost adoptată, în anul 2006, Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului său de reţele de comunicaţii publice şi de modificare a Directivei 2002/58/CE.

În anul 2008, directiva a fost transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr.298/ 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.780 din 21 noiembrie 2008.

În urma efectuării controlului de constituţionalitate, legea a fost declarată neconstituţională prin decizia Curţii Constituţionale nr.1258 din 8 octombrie 2009, pe motivul încălcării drepturilor fundamentale referitoare la viaţă intimă, familială şi privată şi la secretul corespondenţei, precum şi libertăţii de exprimare.

A doua transpunere a Directivei 2006/24/CE în legislaţia naţională a fost realizată în anul 2012, prin Legea nr.82/2012, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.211 din 25 martie 2014.

CCR atrage însă atenţia că Legea nr.82/ 2012 a consacrat soluţii identice celor reglementate prin legea anterioară, ignorând considerentele şi dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale nr.1258 din 8 octombrie 2009.

În anul 2014, Directiva 2006/24/CE a fost declarată nevalidă prin hotărârea din 8 aprilie 2014 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin hotărârea pronunţată, instanţa europeană a constatat că directiva analizată încalcă dispoziţiile art.7, art.8 şi art.52 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la respectarea vieţii private şi protecţia datelor cu caracter personal.

Ulterior, în urma sesizării Curţii Constituţionale de către două instanţe judecătoreşti care au ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr.82/ 2012, prin decizia nr.440 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.653 din 4 septembrie 2014, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea legii interne.

Soluţia a fost întemeiată, în principal, pe două argumente: prin invalidarea Directivei 2006/ 24/ CE de către C.J.U.E., legea internă a rămas fără fundament legal la nivelul dreptului european; în procesul de legiferare, legiuitorul intern nu a respectat soluţia şi considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr.1258 din 8 octombrie 2009, astfel că drepturile fundamentale referitoare la viaţă intimă, familială şi privată şi la secretul corespondenţei, precum şi libertăţii de exprimare au rămas în continuare afectate prin actul normativ.

„Menţionăm că şi alte Curţi Constituţionale sau Curţi Supreme europene au declarat deja neconstituţionale legile naţionale în materia reţinerii datelor, în această situaţie aflându-se Germania, Austria, Cehia sau Bulgaria, sesizări cu acelaşi obiect aflându-se pe rolul instanţelor constituţionale din alte state”, mai declară CCR.

Pe de altă parte, aşa cum reiese din motivarea deciziei prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Legii nr.82/ 2012, Curtea nu a declarat neconstituţionale operaţiunile de reţinere şi stocare a datelor, în sine, ci doar faptul că accesul la aceste date şi utilizarea lor nu sunt însoţite de garanţiile necesare care să asigure ocrotirea drepturilor fundamentale menţionate mai sus, în special faptul că organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale au acces la aceste date fără autorizarea judecătorului.

De asemenea, Curtea Constituţională susţine că nu a declarat neconstituţionale celelalte metode speciale de supraveghere sau de cercetare prevăzute în legislaţia penală sau în legile privind securitatea naţională, acestea rămânând la dispoziţia organelor statului în vederea contracarării fenomenului infracţional sau a terorismului.

„Astfel de metode sunt, de exemplu, cele privind interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă sau localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, care pot fi utilizate în condiţiile autorizării lor de către judecătorul de drepturi şi libertăţi”, menţionează CCR.

În ceea ce priveşte Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.111/ 2011 privind comunicaţiile electronice, care reglementează obligativitatea identificării utilizatorilor de cartele preplătite şi a celor conectaţi la internet prin intermediul punctelor de acces puse la dispoziţie de persoane juridice, declarată neconstituţională prin decizia nr.461 din 16 septembrie 2014, CCR susţine că această lege nu reprezintă în fapt decât o completare a dispoziţiilor Legii nr.82/ 2012, preluând parţial soluţii legislative acolo reglementate, dar care au încetat să mai producă efecte juridice ca urmare a constatării neconstituţionalităţii lor.

Prin urmare, din moment ce Legea nr.82/ 2012 a fost declarată neconstituţională, legea modificatoare nu poate exista în ansamblul legislativ actual.

„Pe de altă parte, Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.111/ 2011 reglementa ca un element de noutate în legislaţia românească obligativitatea înregistrării datelor utilizatorilor cartelelor preplătite şi a celor conectaţi la internet, astfel că declararea neconstituţionalităţii acesteia nu operează nicio modificare sub aspectul mijloacelor tehnice de cercetare şi investigare de care organele statului dispun în acest moment”, mai arată CCR.

Curtea subliniază că puţine state europene au reglementat obligaţia identificării utilizatorilor de cartele preplătite (doar 6) şi au susţinut opţiunea adoptării de măsuri la nivelul UE pentru înregistrarea obligatorie a identităţii utilizatorilor de servicii preplătite, însă Comisia Europeană a constatat că eficacitatea acestor măsuri naţionale nu a fost dovedită, astfel că, în general, Comisia nu a fost convinsă de necesitatea de a acţiona în acest domeniu la nivelul UE (Raportul Comisiei Europene către Consiliu şi către Parlamentul European – COM (2011) 225 final din 18 aprilie 2011).