Ucraina nu va primi statut special de ‘aliat nemembru’ al NATO din partea SUA

Preşedintele american Barack Obama a refuzat să acorde Ucrainei statutul special de 'aliat nemembru al NATO' ('Major Non-NATO Ally' - MNNA), a declarat joi seara şeful statului ucrainean Petro Poroşenko, într-un interviu acordat CNN.
Economica.net - vin, 19 sept. 2014, 06:52
Ucraina nu va primi statut special de 'aliat nemembru' al NATO din partea SUA

Răspunzând la o întrebare a jurnalistului american care a realizat interviul dacă preşedintele Obama a acordat statutul dorit de Ucraina, Poroşenko a răspuns: ‘Mi-a spus ‘nu’. Avem deja un statut special’, potrivit agenţiei de presă Ukrinform.

Potrivit preşedintelui ucrainean, nivelul actual de cooperare între Ucraina şi Statele Unite este ‘superior celui prevăzut de statutul de aliat în afara NATO’ şi propriilor aşteptări.

Liderul ucrainean a efectuat joi o vizită de lucru în SUA în cadrul căreia a avut o întâlnire cu Barack Obama la Casa Albă şi a susţinut un discurs în faţa celor două camere reunite ale Congresului american – Camera Reprezentanţilor şi Senatul.

În alocuţiunea sa, care a fost ovaţionată, Petro Poroşenko a afirmat că ţara sa speră să obţină un ‘statut special’ care să reflecte nivelul ridicat de interacţiune între Kiev şi Washington.

‘Nu am fost refuzaţi – am primit mai mult decât am cerut’, a afirmat ulterior preşedintele Ucrainei, adăugând că părţile au ajuns la un acord cu privire la crearea unui program special în domeniul securităţii. O echipă specială din SUA urmează să se deplaseze cât de curând în Ucraina pentru a acorda ajutor în reformarea sectorului de securitate şi apărare, iar în perspectivă vor fi şi alte astfel de programe, a spus Poroşenko.

După discuţiile purtate cu preşedintele ucrainean, Obama a anunţat că Statele Unite vor acorda Kievului un nou pachet de ajutor în valoare de 46 milioane dolari.

Cu toate acestea, Washingtonul a ignorat solicitările Kievului privind furnizarea de armament, după cum relevă RIA Novosti. Poroşenko ceruse joi Congresului să ajute Ucraina cu arme. ‘Ei (militarii ucraineni) au nevoie de mai multe echipamente militare. Letale şi non-letale. Ei au nevoie urgentă de acestea. Nu putem câştiga războiul cu plăpumi’, pledase Poroşenko, în aluzie la înzestrarea precară a armatei ucrainene.

‘Avem destul şi eu sunt pe deplin mulţumit cu nivelul actual de colaborare cu Casa Albă’, a afirmat preşedintele ucrainean în finalul întrevederii cu Obama, potrivit Ukrinform.

Statutul MNNA pentru relaţiile bilaterale înseamnă raporturi privilegiate în cooperarea dintre SUA cu respectivele ţări. Aceasta prevede, în special, posibilitatea de a participa la iniţiative comune de apărare, studii comune de natură militară, participarea la activităţi de combatere a terorismului, furnizări limitate de anumite tipuri de arme, proiecte spaţiale comune.

Un număr de 15 ţări beneficiază în prezent de statut MNNA: Australia, Egipt, Israel, Japonia, Coreea de Sud, Iordania, Noua Zeelandă, Argentina, Bahrein, Filipine, Thailanda, Kuweit, Maroc, Pakistan şi Afganistan.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...