Premierul britanic David Cameron:
‘Acum, dezbaterea a fost clarificată pentru o generaţie sau, aşa cum a spus Alex Salmond, probabil pentru o viaţă. Prin urmare, nu mai pot exista dispute, reluări – am auzit care este voinţa stabilă a scoţienilor. Acum a venit momentul ca Regatul Unit să se adune şi să meargă înainte. O parte vitală a acestui lucru va fi o reglementare echilibrată – corectă pentru populaţia din Scoţia şi, important, şi pentru toţi cei din Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord’.
Liderul naţionalist scoţian Alex Salmond, prim-ministru al Scoţiei:
‘Scoţia a decis, cu majoritate, să nu devină o ţară independentă în acest moment. Accept acest verdict al poporului şi fac apel la întreaga Scoţie să urmeze exemplul şi să accepte acest verdict democratic al poporul scoţian’.
În ceea ce priveşte promisiunile principalelor partide din Marea Britanie de a oferi mai multe puteri Scoţiei, el a afirmat: ‘Scoţia se aşteaptă ca aceste promisiuni să fie onorate rapid’.
Alistair Darling, liderul companiei anti-independenţă şi fost ministru britanic de finanţe:
‘Am ales unitatea în locul divizării şi mai degrabă schimbarea pozitivă decât o separare inutilă. Fiecare partid politic trebuie să asculte acum apelul (publicului) la schimbare, care poate avea ecou în fiecare parte din Regatul Unit, dar care a avut oportunitatea de a se exprima în primul rând în Scoţia’.
Nigel Farage, liderul partidului anti-UE UKIP:
‘Cred cu adevărat că avem nevoie de o convenţie constituţională pentru a discuta despre cum putem crea un Regat Unit just şi federal. Una dintre marile noastre întrebări este: Ar trebui să aibă Anglia un prim-ministru? Iar dacă Anglia are un prim-ministru, ce înseamnă acest lucru pentru autoritatea premierului Regatului Unit? Nu am răspunsul. Nu cred că cineva are răspunsul în această dimineaţă’.
John Longworth, preşedintele Camerei Britanice de Comerţ:
‘Companiile cu care vorbesc spun clar că acesta nu trebuie să fie primul dintr-o serie de referendumuri, până când o parte sau alta obţine rezultatul pe care şi-l doreşte. Perspectivele de afaceri şi de investiţii din Marea Britanie ar fi profund afectate de un ‘referendum nesfârşit’ în stil Quebec – o lecţie de care politicienii trebuie să ţină cont’.
John Cridland, şeful asociaţiei patronale CBI:
‘În contextul în care dezbaterea se mută acum pe chestiunea unei mai mari descentralizări, este important ca acest lucru să nu submineze puterea pieţei interne unice’.
Michael Saunders, economist în cadrul Citigroup:
‘Deşi referendumul este o victorie clară pentru cei care sunt împotrivă, susţinătorii independenţei sunt cu 10% mai numeroşi decât indicau sondajele în urmă cu şase luni, un procent suficient de ridicat pentru ca referendumul să fie probabil urmat de scenariului unui ‘referendum nesfârşit’ – în care vor exista apeluri pentru un nou referendum în următorii ani’.